În data de 25 martie 2026, la Palatul Cultural „Minerul” din Lupeni, a avut loc conferința duhovnicească intitulată „Hristos în mijlocul familiei – Calea spre pace și unitate”, susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord.
Evenimentul, organizat de Asociația Tinerilor Ortodocși din Lupeni (ATOL) s-a desfășurat în prezența a aproximativ 350 de participanți, reunind credincioși din Valea Jiului, precum și din județele Gorj, Alba și municipiul București. Sala Palatului Cultural „Minerul” a fost arhiplină, confirmând astfel interesul deosebit pentru tematica propusă.
Preasfinția Sa a fost întâmpinat în foaierul instituției, conform tradiției, cu pâine și sare, flori și imnul arhieresc oferit de Corul Misionar „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, condus de prof. Marcel Bașta.
Conferința a debutat cu rostirea rugăciunii „Împărate ceresc”, urmată de cuvântul de bun venit și introducere susținut de jurnalistul Ionuț Drăgotesc, moderatorul evenimentului. În continuare, invitatul a abordat tema conferinței, evidențiind rolul central al lui Hristos în viața familiei creștine și importanța păcii și unității în societatea contemporană iar mai apoi a răspuns întrebărilor oferite din partea credincioșilor.
La finalul întâlnirii, în semn de apreciere și recunoștință, președintele ATOL, Marcel Bașta a oferit Preasfinției Sale o traistă momârlănească, un toiag sculptat și o icoană reprezentând Sfintele Femei Mironosițe, ocrotitoarele municipiului Lupeni.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de Corul Misionar „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, urmat de o sesiune de dialog, în cadrul căreia Preasfințitul Părinte Macarie a oferit autografe și a purtat discuții cu participanții.
La invitația părintelui stareț Dimitrie Ivașco de la Schitul Straja, Preasfințitul Părinte Macarie a vizitat schitul monahal și s-a declarat încântat de așezământul monahal din stațiunea turistică, de istoria acestuia și de reperele duhovnicești de aici: crucea de mari dimeniuni care este dusă pe umeri de credincioși, an de an, în Vinerea Mare, pe cel mai lung traseu al Drumului Crucii din țara noastră, tunelul cu sfinți, Crucea Eroilor din Straja etc.
Organizatorii aduc mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui eveniment și tuturor participanților care au venit la întâlnirea cu apreciatul Episcop al românilor ortodocși din Europa de Nord, PS Macarie. „
Cred cu tărie că această întâlnire a fost una providențială (așa cum a fost și cea cu părintele Nicolae Tănase) și am pus la inimă cuvintele Preasfinției Sale adresate mie. Au fost două zile în har. Dau slavă lui Dumnezeu pentru toate! Eu n-am făcut nimic… doar o unealtă în mâinile Lui. În orele petrecute împreună cu acest episcop rugător, am învățat multe. Am văzut ce înseamnă, cu adevărat, un om al rugăciunii: blând, răbdător și plin de dragoste față de toți. Slavă lui Dumnezeu pentru această întâlnire providențială!”, a mărturisist Marcel Bașta, președintele Asociației Tinerilor Ortodocși din municipiul Lupeni.
