Aflat la finalul celui de-al doilea mandat încredințat de Adunarea Generală a Asociației Casa de Ajutor Reciproc (CAR) Unirea Petroșani, Comitetul Director condus de ec. Rodica Costandoiu a decis că este momentul unei schimbări în structurile de conducere ale acestei apreciate instituții financiare de economisire și creditare din regiunea Văii Jiului.
Aceasta a prezentat în cadrul Conferinței delegaților membrilor CAR un raport de activitate extins pentru cei 8 ani în care s-a aflat la conducerea acestei instituții. Cifrele statistice prezentate au evidențiat faptul că, în tot acest interval de timp, principalii indicatori prin care este analizată activitatea instituției au cunoscut un trend ascendent, chiar și în perioada dificilă a celor trei ani de pandemie, în care evoluția acestor indicatori a fost una ceva mai lentă. Cifrele prezentate relevă însă gradul de interes și, mai ales, de încredere manifestată de membri CAR Unirea.
„Din datele statistice pe care le-am prezentat, este evident faptul că, în ultimii 8 ani, împreună cu colegii din echipa Comitetului Director aflată acum la finalul celui de-al doilea mandat, am reușit să menținem ritmul de creștere pentru toți indicatorii economico-financiari care definesc activitatea casei noastre de ajutor reciproc. Asta înseamnă că economiile plasate aici de membrii noștri s-au bucurat de bonificații considerabile, că activitățile de împrumut s-au dovedit a fi atractive pentru membri noștri, că ajutoarele sociale pe care le-am oferit au fost relevante, că raportul venituri-cheltuieli este unul pozitiv. Într-un cuvânt, toate acestea înseamnă că ne-am achitat obligațiile asumate în fața membrilor noștri an de an, la Conferințele de bilanț. Pentru aceasta le mulțumesc colegilor din echipa de conducere pentru sprijin și membrilor noștri pentru sprijin. Atât eu, cât și alți colegi am decis însă că este momentul pentru un restart al CAR Unirea și am decis să facem un pas în spate, lăsând misiunea de a conduce unei alte echipe. În ceea ce mă proivește, un eveniment fericit din viața familiei noastre, acela în care am devenit bunică, mă solicită să fiu în perioada următoare mai aproape de familie”, a declarat ec. Rodica Costandoiu, ex-președintele CAR Unirea Petroșani.

Potrivit votului exprimat de delegații prezenți la Conferința CAR Unirea din 30 martie 2026, noul președinte al instituției este ec. Violeta Ologu. Aceasta are deja în spate o activitate de peste două decenii în cadrul CAR Unirea Petroșani, unde a îndeplinit calitatea de director economic, iar înainte de aceasta a activat în cadrul Compartimentului Financiar-Contabil de la Spitalul de Urgență din Petroșani. „Este o nouă etapă în viața mea profesională și sper să îmi îndeplinesc bine atribuțiile pe care le voi avea în anii următori. Sigur că plec la drum cu încurajarea cifrelor actuale ale activității CAR Unirea, însă aș vrea să aduc în atenție anumute aspecte care țin de oamenii din spatele acestor realizări de până acum, pentru că întreaga evoluție a acestei case s-a datorit oamenilor care au muncit pentru acest parcurs. Întorcându-mă înapoi în timp, pot evidenția faptul că există trei momente importante în istoria acestui CAR. Primul este momentul în care domnul prof.dr.ec. Gheorghe Ana a fost ales președinte, iar în mandatul său a avut loc fuziunea caselor de ajutor reciproc, moment care constituie practic piatra de temelie a ceea ce a devenit astăzi CAR Unirea. Al doilea moment este cel în care am trecut la o dezvoltare teritorială, când am deschis noi sucursale în afara Văii Jiului, iar acest lucru s-a întâmplat cu gândirea matematică a domnului președinte Vasile Tarța. Al treilea moment a fost acela în care am fost certificați pe codul de bune practici în microfinanțare, fapt care ne-a permit să acordăm împrumuturi cu garanție europeană, iar acest moment a avut loc în timpul mandatului doamnei dr.ec. Rodica Costandoiu. Având experiența acestora drept exemplu și având marea șansă de a învăța de la fiecare dintre aceștia, voi încerca să creez și eu un moment important în viața CAR Unirea”, a declarat ec. Violeta Ologu, noul președinte al CAR Unirea.
În activitatea de conducere, Violeta Ologu va avea de partea sa un Comitet Director format din: Rodica Costandoiu – vicepreședinte, Mihai Soceanu – secretar, Violeta Szilveszter – membru (cu toții aleși la Conferința din 30 martie 2026, cărora li se adaugă noul director economic al CAR Unirea, ex. Vanda Presură.
Un moment emoționant în cadrul Conferinței din acest an a CAR Unirea Petroșani a fost acela al onorării cu o distincție specială a unuia dintre veteranii sistemului CAR din Valea Jiului: Vasile (Nicușor) Bâtoancă. Acesta face parte din sistemul caselor de ajutor reciproc de mai bine de o jumătate de secol, fiind unul dintre coordonatorii fostului CAR de la Preparația Coroești, iar în ultimii 30 de ani a fost prezent în comitetul director al CAR Unirea Petroșani, ca „secund” al tuturor președinților de până acum ai casei. „După ce am terminat Școala profesională, în 1974, m-am angajat la Uzina Electrică Paroșeni și m-am înscris la CAR-ul de acolo. Din 1975 fac parte din CAR iar din 1997 sunt în structurile de conducere ale CAR Unirea, în cea mai mare parte ca vicepreședinte. Acum a venit timpul să-i lăsăm și pe alții mai tineri să preia aceste îndatoriri și am convingerea că noua echipă va onora încrederea noastră”, a declarat Vasile Bâtoancă.
CAR Unirea Petroșani pornește în aceatsă nouă etapă a istoriei sale din poziția unei case de ajutor economic performante, unite și de încredere, statut confirmat de altfel și de directorul general al UTCAR Regiunea Vest, dr.ec. Călin Negoi Răcolean, prezent la Coferința din acest an. CAR Unirea Petroșani numără în prezent 4248 de membrii și funcționează în localitățile Petroșani, Vulcan, Arad, Oradea, Giroc (jud. Timiș) și Curtici (jud. Arad).

