Deciziile Primăriei Petroșani privind renunțarea la salariații care cumulau pensia cu salariul au fost validate de instanțele de judecată

Deciziile Primăriei Petroșani privind renunțarea la salariații care cumulau pensia cu salariul au fost validate de instanțele de judecată

Primăria Municipiului Petroșani confirmă faptul că deciziile instituției privind încetarea raporturilor de muncă pentru angajații care cumulau pensia cu salariul de la stat sunt validate de instanțele de judecată.

Astfel, în cursul zilei de 21 aprilie 2026, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o hotărâre definitivă prin care a respins contestația unui fost angajat al instituției, domnul Popa Petru, menținând soluția Tribunalului Hunedoara. Astfel, judecătorii au confirmat că decizia de încetare a contractului de muncă, emisă de Primăria Petroșani în baza OUG nr. 9/2025 și a Codului Muncii, a fost pe deplin legală și întemeiată. Magistrații au reținut că instituția a procedat corect, având în vedere că legislația actuală nu mai permite continuarea raporturilor de muncă în regim de cumul salariu–pensie de la stat, pentru unele categorii de personal vizate de normele intrate în vigoare la începutul anului 2025.

„Informațiile care au apărut în presa locală cu privire la sentința definitivă a Curții de Apel Alba Iulia, care ne dă dreptate în procesul cu domnul Popa Petru, sunt adevărate. Noi am pus în aplicare legea, dispoziții care, în cazul dumnealui, duceau automat la încetarea contractului de muncă. Este adevărat și că, în alte situații, legiuitorul a prevăzut un termen de amânare, de câteva luni, pentru finalizarea unor proiecte europene etc. Noi am procedat conform legii și vom proceda la fel și de acum încolo”, a precizat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Pe lângă această soluție definitivă, Primăria Municipiului Petroșani a obținut câștig de cauză și în alte 14 dosare deschise de foști sau actuali angajați. Chiar și astăzi, 22 aprilie 2026, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat o soluție de respingere a recursului formulat de șase angajați ai municipalității Petroșani, membri ai Sindicatului Național „Forța Legii”, iar decizia instanței este definitivă.

Potrivit primarului Tiberiu Iacob Ridzi, Primăria Municipiului Petroșani va continua să aplice cu strictețe prevederile legale în vigoare, fără excepții sau derogări.