Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai, la răscruce de drumuri și în locul în care istoria se împletește cu tradițiile și cu obiceiurile străvechi, în prag de Armindeni, pe 29 aprilie 2026, zidurile istorice ale Castelului Nopcsa au devenit martorele unui eveniment vibrant, unde trecutul s-a întâlnit cu viitorul într-o armonie perfectă.
Cea de-a treia ediție a concursului „Tradiții și Obiceiuri de Paște într-o Românie ECO”, care a avut loc aici în organizarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg a marcat un moment de cotitură, transformându-se anul acesta dintr-o inițiativă locală într-o competiție de anvergură regională.
Evenimentul a adunat peste 350 de elevi din întreaga țară, profesori cu vaste cunoștințe în domeniile abordate în cadrul competiției, specialiști, iubitori de folclor, autorități locale, ONG-uri. Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută de energia a 15 echipe de liceeni, venite atât din județul Hunedoara, cât și din alte regiuni ale țării noastre, dornice să demonstreze că tradiția și grija pentru mediu pot merge mână în mână, dintre care amintim patru secțiuni sub semnul creativității și al ecologiei.
Concursul a provocat elevii să își pună în valoare talentul și sentimentul patriotic prin patru secțiuni complexe:
- Imagini Grăitoare: Fiecare echipă a prezentat filmulețe de minimum două minute prin care au documentat și promovat tradițiile regiunii alese.
- Eco-design: Elevii au realizat panouri și decorațiuni spectaculoase folosind exclusiv materiale reciclate (dopuri, sticle, ambalaje sau obiecte scoase din uz), transformând deșeurile în artă pascală.
- Gastronomie: Standurile au abundat în preparate autentice, realizate după rețete vechi, impresionând juriul prin savoare și prezentare originală.
- olclor: Spiritul satului românesc a prins viață prin dansuri, legende și momente artistice interpretate cu mândrie de membrii echipelor.
Comisia concursului a fost coordonată de prof. Sîntimbrean Gabriela-Simona, director adjunct al Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” din Hațeg, care a avut misiunea de Președinte al juriului, acesteia alăturându-i-se în jurizare ceilalți membrii ai juriului, respectiv: prof. Iuga Aniela (coordonator de proiecte și programe educative școlare și extrașcolare), prof. dr. Șandor Iozefina, prof. Lucaci Ramona, reprezentantul SC. ADACONI. SRL – Ivanc Magda, Managerul Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Rusu Anca și prof. Bolosin Maria (secretar așl comisiei de jurizare).
Au fost acordate premii, trofee și articole de birotică tuturor participanților datorită sprijinului sponsorilor.
Evenimentul s-a bucurat și de un recital artistic susținut de renumitul și apreciatul interpret de muzică populară Andrei Calotă, dar și de talentatul elev Sălășan Laviniu din clasa XI-a H a liceului din Hațeg, care a creat un frumos moment folcloric românesc alături de fratele său, fiind cunoscuți prin intermediul colaborării cu mari artiști din țară.
„Am avut 28 de parteneriate încheiate cu licee din întreaga țară pentru acest proiect educațional, iar anul acesta ne-am bucurat de prezența partenerilor noștri cu 15 standuri participante în cadrul competiției pe secțiuni și încă 17 standuri ale partenerilor din toată Țara Hațegului (școli gimnaziale cu elevii și directorii unităților școlare), de la Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului, Asociația de Turism Retezat, Romsilva Asociația de Turism a Parcului Natural Grădiștea Muncelului, Romsilva – Administrația Parcului Național Retezat R.A, Cooperativa Hațegana, Școala Gimnazială Sîntămărie Orlea, Școala Gimnazială Sarmizegetusa, Școala Gimnazială Râu de Mori, Școala Gimnazială Sălașu de Sus, Școala Gimnazială Pui, Universitatea din Petroșani, Facultatea de Științe Economice și Administrative – SOCIETATEA ANTREPRENORIALĂ STUDENȚEASCĂ SAS-UPET, echipa Afton Robotics a Liceului Teoretic ,,Ion Constantin Brătianu” Hațeg și standuri ale sponsorilor și punctelor gastronomice din zonă, care au susținut evenimentul. Ne dorim pe viitor extinderea semnificativă cu participanți din toate județele țării”, a declarat prof. Alexandru Malairos, inițiatorul acestui proiect.
Acesta arată că succesul acestui eveniment de amploare nu ar fi fost posibil fără sprijinul necondiționat al partenerilor și sponsorilor. „De asemenea, adresăm mulțumiri speciale conducerii Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” Hațeg, reprezentată de doamna director Badea Rodica și de doamna director adjunct, Sîntimbrean Simona, pentru viziunea și susținerea acordată. Aprecierea și mulțumirile noastre se îndreaptă și spre doamna inspector școalar Bratu Alina, care, deși nu a putut participa la concurs din motive obiective, ne-a asigurat de toată susținerea și implicarea sa în organizarea evenimentului. Acest concurs nu este doar o competiție, ci un manifest pentru creativitate și ecologie, prin care am dorit să creăm o punte între moștenirea bunicilor noștri și responsabilitatea generației actuale față de mediu”, a mai spus prof. Alexandru Malairos.
Dincolo de trofee și diplome, în urma acestui festival-concurs rămâne imaginea unor tineri care au înțeles că a fi modern înseamnă să știi să reciclezi, dar și să știi să porți cu demnitate o ie sau să încondeiezi un ou. În Țara Hațegului, rădăcinile rămân vii, iar acest concurs a demonstrat că viitorul României poate fi unul sustenabil fără a-și pierde sufletul tradițional.
