Râul Bărbat și povestea dinozaurilor inspiră un nou proiect educațional în Geoparcul Țara Hațegului

Râul Bărbat și povestea dinozaurilor inspiră un nou proiect educațional  în Geoparcul Țara Hațegului

Dinozaurii pitici și una dintre cele mai mari reptile zburătoare cunoscute în lume, care au făcut celebră Țara Hațegului, își au povestea legată și de un loc din comuna Pui, județul Hunedoara. Zona luncii Râului Bărbat face parte din Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului și păstrează urmele unei lumi care exista aici în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani.

Descoperirile paleontologice din această zonă au oferit oamenilor de știință informații importante despre viața din perioada cretacică. Printre acestea se numără fosilele dinozaurilor pitici specifici Insulei Hațeg, dar și cele ale lui Hatzegopteryx thambema, o reptilă zburătoare gigantică. Studierea lor a ajutat cercetătorii să înțeleagă mai bine cum arătau ecosistemele și cum trăiau animalele într-o lume total diferită de cea din zilele noastre.

Dincolo de importanța sa pentru lumea științifică, această zonă poate deveni și un loc de descoperire pentru comunitatea locală și pentru vizitatori. Proiectul „Popasul verde al dinozaurilor. Educație pentru mediu pe Râul Bărbat”, lansat de Asociația Drag de Hațeg, își are punctul de plecare în comuna Pui, pe valea râului și își propune să transforme patrimoniul geologic și poveștile locului în experiențe de învățare și explorare în natură.

În cadrul proiectului va fi creată poteca educațională „Popasul verde al dinozaurilor”, un loc unde vizitatorii vor putea afla informații despre natură, despre dinozaurii care au trăit aici și despre legătura dintre oameni și acest loc. Traseul va include elemente interactive și activități prin care natura poate fi descoperită într-un mod atractiv și accesibil.

Comunitatea va avea un rol important în proiect. Elevii, voluntarii și locuitorii comunei vor participa la ateliere și activități dedicate naturii și patrimoniului local, iar concursul „Poveștile Râului Bărbat” îi va invita să adune și să spună povești, amintiri și întâmplări inspirate de acest loc.

Activitățile se vor desfășura în perioada mai – septembrie 2026 și urmăresc să lase în urmă mai mult decât un traseu amenajat. Scopul este ca această zonă să devină un spațiu de învățare, explorare și întâlnire pentru comunitate și vizitatori.

Lansată în Săptămâna Europeană a Geoparcurilor, inițiativa este derulată de Asociația Drag de Hațeg, în parteneriat cu Primăria comunei Pui, Școala Gimnazială Pui, Asociația de Turism Retezat și Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București.

Proiectul este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România prin Programul Spații Verzi, componenta Arii Naturale Protejate, în urma câștigării unui concurs național de proiecte.