, ,

Noua creșă care se construiește la Uricani prinde contur



Investițiile în domeniul Educației continuă în orașul Uricani, acolo unde primarul Dănuț Buhăescu și echipa acestuia și-au propus să facă tot ceea ce este necesar pentru ca în sistemul educațional din localitate să existe cele mai bune condiții pentru copii și profesori.

În acest context se înscrie încă un demers al primarului Dănuț Buhăescu și al echipei sale, care prinde viață în orașul Uricani, după ce autoritățile administrației locale de aici au reușit să câștige o nouă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, prin PNRR, pentru un proiect care vizează sectorul Educație: construcția unei creșe pentru copii, investiție realizată prin intermediul Companiei Naționale pentru Investiții.

Este un pas important pentru comunitatea noastră și un angajament ferm față de viitorul copiilor noștri. Noua creșă, finanțată prin Compania Națională de Investiții (CNI), va contribui la îmbunătățirea calității serviciilor educaționale și la sprijinirea tinerelor familii. Ne bucurăm că acest proiect prinde contur și vom urmări cu atenție evoluția lucrărilor, asigurându-ne că fiecare etapă este realizată la cele mai înalte standarde”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta analizează periodic, împreună cu echipa sa din cadrul Primăriei orașului Uricani, modul în care evoluează implementarea acestei investiții deosebit de importante pentru sectorul educațional din această localitate.

Investiția, finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va avea o valoare de până la 12 milioane de lei și va oferi condiții moderne pentru 40 de copii, organizați în 4 grupe. Proiectul va include spații moderne, personal specializat și locuri de joacă, contribuind la dezvoltarea armonioasă a celor mici și la sprijinirea familiilor tinere. Pentru noua construcție este utilizată cea mai modernă tehnologie în domeniu, astfel că aceasta va conține, în principal, desigur, săli de joacă, dormitoare, o sală pentru diverse festivități specifice activităților educative, de asemenea o bucătărie și spălătorie proprii, un cabinet medical si diverse spații administrative, precum și un generos spațiu de joacă în aer liber și, nu în ultimul rând, generoase spații verzi. Noutatea proiectului este aceea că toate clădirile din cadrul viitoarei creșe vor avea panouri solare pentru a asigura un aport de energie verde pentru consumul propriu.

„Noua creșă va răspunde unei nevoi reale a comunității, deoarece în prezent, în orașul Uricani nu există un astfel de serviciu destinat copiilor cu vârste între 1 și 3 ani. Vom urmări îndeaproape evoluția lucrărilor, astfel încât această creșă să fie finalizată cât mai curând și să poată primi primii copii în cele mai bune condiții. Așa cum le-am promis cetățenilor, continuăm să investim în viitorul copiilor și al orașului Uricani”, a mai spus primarul Dănuț Buhăescu.