Echipele Salvamont au intervenit, noaptea trecută, în Munții Retezat pentru căutarea și recuperarea a patru persoane care au pornit pe traseu fără a fi echipate corespunzător pentru o deplasare în condiții de siguranță. Acestea nu aveau asupra lor nici măcar lanterne frontale, deși au fost surprinse de lăsarea întunericului în zona montană.
Acțiunea de căutare a început în jurul orei 22:00, fiind mobilizate trei echipe Salvamont. După aproximativ două ore de intervenție, în jurul orei 24:00, toate cele patru persoane au fost găsite și conduse în siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale.

George Resiga, șeful Salvamont Lupeni, atrage atenția că acest caz reprezintă încă un exemplu al faptului că muntele nu trebuie subestimat niciodată.
„Chiar și traseele considerate accesibile pot deveni periculoase odată cu lăsarea întunericului, în lipsa unui echipament minim obligatoriu. O lanternă frontală, haine adecvate condițiilor meteo și o bună planificare a traseului sunt elemente esențiale pentru orice drumeție montană. Din fericire, intervenția s-a încheiat cu bine, însă adresăm tuturor celor care aleg să petreacă timp pe munte rugămintea de a da dovadă de responsabilitate și de a se echipa corespunzător înainte de a porni la drum. Muntele oferă experiențe de neuitat, dar cere respect și prudență”, spune George Resiga.