Oameni speciali sărbătoriți de autorități la Gala de excelenţă ”Hunedoreni de succes”, ediția 2026



O nouă ediție a Galei de excelență Huneodreni de succes a avut loc, în aceste zile, la Huneodara, în cadrul manifestărilor publice organizate de Primăria municipiului Hunedoara cu prilejul Zilelor Iancu de Hunedoara.

„Această gală este este un eveniment pe care l-am creat în urmă cu mai mulţi ani deoarece am dorit să arătăm tuturor că meritul pentru dezvoltarea oraşului nu aparţine doar echipei administrative, ci şi oamenilor pe care îi vedeţi an de an, pe această scenă, premiaţi de administraţia locală. Fără această echipă, o echipă a oraşului de această dată, formată din cei mai buni învăţători, profesori, medici, pompieri, poliţişti, aceste lucruri nu ar fi posibile. Oamenii aceştia se ocupă de educaţia copiilor noştri, ne îngrijesc în spital, au grijă de bunurile noastre şi de siguranţa noastră. Vreau să le mulţumesc pentru cariera pe care şi-au clădit-o, iar gestul nostru este un simbol al aprecierii noastre”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.

Distincţiile au fost acordate, ca de obicei, în baza nominalizărilor făcute de fiecare instituţie în parte, sâmbătă seara, în cadrul „Zilelor Iancu de Hunedoara”.

  • Cea mai bună echipă medicală de la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara:

– doctor Petruţa Oala – Ciulică,

– asistent medical Mădălina – Maria Pricăjan

– infirmier Armina Scorobete

  • Cel mai bun educator:

– Florentina Farcaș –Grădinița Dumbrava Minunată Hunedoara

– Maria Pavăl – Grădinița PP1 Hunedoara

  • Cel mai bun învățător

– Oana Ungureanu – profesor învățământ primar Școala Gimnazială nr. 2 Hunedoara

– Adriana Mihai – profesor învățământ primar Școala Gimnazială nr. 1 Hunedoara

– Mariana Stăncioi – profesor învățământ primar Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara

– Melania Rusu – profesor învățământ primar Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

– Tatiana Matei – profesor învățământ primar Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara

– Andreea Antal – profesor învățământ primar Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara

  • Cel mai bun profesor:

– Roxana – Mariana Stochițoiu – Buliga – profesor Școala Gimnazială nr. 2 Hunedoara

– Jasmina Rotar – profesor Școala Gimnazială nr. 1 Hunedoara

– Dorina Tănasă – profesor Colegiul Național de Informatică „Traian Lalescu” Hunedoara

– Carmen Marioara Solomon – profesor Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” Hunedoara

– Paulina Kellner – profesor Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Hunedoara

– Mihaela-Alexandra Circo – profesor Liceul Tehnologic „Matei Corvin” Hunedoara

– Claudia Elena Graure – profesor Liceul Tehnologic „Constantin Bursanˮ

– Vasile George Cioată – Conf. Univ. Dr. Ing. – Facultatea de Inginerie Hunedoara

  • Cel mai bun antrenor:

Anca Băjan – profesor antrenor – Club Sportiv Școlar Hunedoara

  • Cel mai bun pompier:

Ioan Dorin Clep – plutonier adjutant șef – Detașamentul de Pompieri Hunedoara

  • Cel mai bun polițist:

Andrei Tătaru – agent de poliție – Poliția Municipiului Hunedoara

  • Cel mai bun jandarm:

Gheorghe Alexandru Poelincă – plutonier adjutant șef – Detașamentul 5 Jandarmi Hunedoara

  • Cel mai bun polițist local:

Sorin Vasile Despa– polițist local, Serviciul Ordine Publică și Evidența Persoanelor – Poliția Locală Hunedoara

  • Cel mai bun angajat al Asociației Sportive „Fotbal Club Corvinul Hunedoara 1921”

Adrian Costina

  • Cel mai bun angajat al Primăriei Hunedoara:

Monica Udrea – Șef al Serviciului de Informatică, Tehnică de Calcul şi Încasări.

Tuturor, felicitări, aprecieri și sinceră admirație pentru întreaga activitate depusă în slujba comunității.