,

Nedeia Troiței, sărbătoare a comunității momârlanilor din Petroșani și carte de vizită a stațiunii turistice din Parâng



Care cu mașinile pe spectaculosul drum de belvedere (modernizat de Consiliul județean Hunedoara), care cu telescaunul (pus la dispoziție gratuit de Consiliul local Petroșani), iubitorii Parângului și-au dat din nou întâlnire, de Sfânta Maria, în poiana din stațiune, acolo unde în fața troiței ridicate de voluntarii Asociației ”Petro Aqua” s-a desfășurat o nouă ediție a tradiționalei ”Nedei a Troiței din Parâng”.

Ani de-a rândul, de ”Sântă Mărie Marie”, momârlanii de prin văile Parângului se întâlneau sus, în munte, cu ciobanii pentru a sărbători împreună praznicul acestei sfinte sărbători creștine, așternând mese primitoare și prinzând hora pe poienile Parângului. Cu mai bine de două decenii în urmă, la inițiativa fruntașului liberal de la acea vreme, ing. Daniel Surulescu, în poiana ”Căsuței din povești” a fost ridicată o troiță dedicată “de cei care iubesc Parângul pentru toţi cei care au trăit iubind Parângul şi Valea Jiului”, așa cum stă scris pe frontispiciul acesteia. În acest loc se derulează de atunci, în mod constant, Nedeia Troiței. Evenimentul a crescut în timp, atât în ochii turiștilor, cât mai ales în interesul localnicilor din Petroșani și din toată Valea Jiului, mai ales că, de câțiva ani buni, în responsabilitatea organizării evenimentului s-au înscris tot mai multe persoane interesate dar și autoritățile publice locale din municipiul Petroșani.

Și în acest an, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani și-au asumat rolul de organizatori ai acestei frumoase tradiții, punând la dispoziția tuturor celor interesați de a petrece o zi frumoasă în satul de vacanță din Parâng, atât accesul gratuit cu telescaunul, cât și o masă câmpenească, cu tocană de berbec cu varză și tradiționalul păsat momârlănesc. Tot aici a fost oficiată o slujbă religioasă, coindusă de părintele protopop Gabriel Bulf și tot aici, participanții au fost invitați la o agapă frățească oferită de păstrătorii tradițiilor momârlănești din zonă. În plus, atmosfera a fost întreținută și de talentații artiști ai Asociației Culturale Lirica, nelipsiți de la evenimentele publice ale Văii Jiului, sub coordonarea neobosiților îndrumători, Jana și Tiberiu Coconeț.

Vremea a fost, în acest an, una prielnică pentru acest tip de eveniment, iar oamenii veniți în număr mare să se bucure de această sărbătoare au avut doar motive de bucurie. Bucuros de reușita acestui eveniment, înscris în calendarul activităților cultural-artistice susținute de municipalitate, s-a declarat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. „Este o manifestare care ne bucură sufletele, care aduce la lumină tradițiile și obiceiurile tradiționale și pe care Primăria și Consiliul Local al municipiului Petroșani o sprijină an de an tocmai pentru a duce mai departe aceste datini strămoșești. Nedeia Troiţei vrea să le amintească tuturor că aici, la munte, în inima Parângului, momârlanii – băştinaşii acestor locuri binecuvântate de Dumnezeu, s-au adunat din cele mai vechi timpuri în data de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului. Îi mulțumesc părintelui protopop Gabriel Bulf pentru cuvintele frumoase rostite în cadrul slujbei de pomenire și le mulțumesc elevilor de la Asociația Culturală Lirica Petroșani, in special domnului profesor Tiberiu Coconeț pentru spectacolul minunat susținut în vârf de munte. Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestei agape câmpenești, le mulțumesc participanților care au venit și anul acesta în număr atât de mare la sărbătoarea noastră tradițională și îi mulțumim lui Dumnezeu că a îngăduit să ne întâlnim și în acest an la Nedeia Troiței, devenită un simbol al Parângului. Tuturor celor care poartă numele Sfintei Maria le urez un sincer La mulți ani cu sănătate și fericire alături de cei dragi! La Mulți Ani le urez și celor două Marii din viața mea, fiica și soția mea!”, a transmis primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La finalul unei zile deosebite în stațiunea turistică din Parângul Mic, prticipanții la ediția din acest an a Nedeii Troiței din Parâng s-au bucurat de o zi frumoasă la acest eveniment care devine un punct de reper pentru această stațiune turistică și pentru Valea Jiului, în general.