A intrat deja într-o frumoasă tradiție a autorităților publice locale din municipiul Vulcan ca, în cadrul seriei de evenimente prilejuite de ”Nedeia Vulcăneană”, acele familii care au adunat în buchetul vieții o jumătate de secol de viață împreună să fie premiate de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan.
Așa s-a întâmplat și anul acesta, când nu mai puțin de 24 de astfel de familii-model, în care viața de cuplu, fidelitatea și longevitatea sunt elemente definitorii ale existenței acestora, dar și un veritabil exemplu pentru generațiile mai tinere, au fost invitate de primarul Cristian Merișanu la această veritabilă sărbătoarea a familiei și a comunității.
Acestea sunt:
- ELENA și GRIGORE CAZAMIR – 70 de ani de căsnicie;
- IRINA și FRANCISC NEMETH – 60 de ani de căsnicie;
- MARIA și DUMITRU GRĂDINARU – 50 de ani de căsnicie;
- IRINA și VIOREL BORȘ – 50 de ani de căsnicie;
- IRINA și MARIN LIGHEAN – 50 de ani de căsnicie;
- TATIANA și ION TILEA – 50 de ani de căsnicie;
- ANGELICA și IOAN RÂPĂ – 50 de ani de căsnicie;
- MILICA și MIHAI ȘTEFUREAC – 50 de ani de căsnicie;
- MARINA și DUMITRU DURNEA – 50 de ani de căsnicie;
- ELISABETA și VASILE ROTARU – 50 de ani de căsnicie;
- GICA și VALERIU BULIGA – 50 de ani de căsnicie;
- MARIA și CONSTANTIN CRISTEA – 50 de ani de căsnicie;
- MĂRIOARA și NĂSTASĂ ZAHARIA – 50 de ani de căsnicie;
- MĂRIOARA și ION BÂLDEA – 50 de ani de căsnicie;
- TEREZA și GHEORGHE URECHE – 50 de ani de căsnicie;
- VETA și VICTOR PĂTRAȘCU – 50 de ani de căsnicie;
- ELEONORA și TIBERIU UNGUR – 50 de ani de căsnicie;
- SUSANA și IONEL FLOREA – 50 de ani de căsnicie;
- MĂRIOARA și GHEORGHE DREGHICI – 50 de ani de căsnicie;
- ANA și VASILE BURLEC – 50 de ani de căsnicie;
- MARIANA și ION CINCĂ – 50 de ani de căsnicie;
- ECATERINA și LUDOVIC PATZAI – 50 de ani de căsnicie;
- EMILIA și DAN GALEȘ – 50 de ani de căsnicie;
- ANNA și DOREL GUȚIU – 50 de ani de căsnicie;
Pentru fiecare dintre acești veritabili campioni ai vieții de familie, în numele administrației publice locale din municipiul Vulcan, primarul Cristian Merișanu a înmânat ”Diplome de fidelitate” și frumoase buchete de flori, dar și un cuvenit ”dar de nuntă”, închinând un pahar de șampanie în cinstea unor oameni care fac cinste statutului familiei și care aduc onoare municipiului Vulcan. ”Nu spun vorbe mari atunci când afirm că pentru întreaga noastră comunitate, dar mai ales pentru cei tineri, sunteți un exemplu de viață. Sunt convins că nu este ușor să aduni în buchetul vieții 50, 60 sau 70 de ani de conviețuire în familie și, fie chiar și numai pentru această realizare, aveți întreaga mea admirație și respect din partea vulcănenilor. În plus, vreau să fiți convinși că apreciem, în egală măsură, activitatea pe care de-a lungul timpului, ați depus-o pentru dezvoltarea localității noastre. Să vă dea Dumnezeu sănătate, viață lungă și fericire. Aveți tot respectul nostru pentru ceea ce ați reușit în viață. La mulți ani, oameni buni !”, a spus Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Dincolo de latura festivă a evenimentului, la mica agapă prietenească care a urmat acestui moment, invitații au depănat și o serie de amintiri din viața lor de familie, dar și din activitatea lor profesională, care așa cum bine remarca primarul municipiului Vulcan, s-a întrepătruns deseori cu evoluția comunității vulcănene, așa cum fără îndoială o pot confirma viceprimar Dumitru Durnea sau eminentul cetățean de onoare al Vulcanului, artistul fotograf de talie internațională Francisc Nemeth, dar și toți ceilalți sărbătoriți.
Tuturor, felicitări pentru frumoșii ani de căsnicie și de viață ! La mulți și fericiți ani, înainte, împreună !











