Senatul Universității din Petroșani a decis acordarea unui nou titlu de „Doctor Honoris Causa” al instituției academice din Valea Jiului. Acesta i-a fost atribuit prof.dr. Luminița Chivu, director general al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C Kirițescu” din cadrul Academiei Române.
Prof dr. Luminița Chivu ocupă această funcție din anul 2011 iar din anul 2025 a fost aleasă în calitatea de membru corespondent al Academiei Române, în cadrul Secției de științe economice, juridice și sociologie. Este doctor în economie, cercetător științific gradul I (CS I) și profesor universitar, iar profilul său extins de cercetare include peste 70 de publicații academice în care este citată.
Activitatea sa se concentrează pe analiza pieței muncii, modele de creștere economică, strategii de integrare europeană, restructurare macroeconomică, precum și pe dinamica tranziției energetice și a economiei circulare. Din rolul de director general, supervizează activitatea celor 14 structuri și centre de cercetare din rețeaua INCE, printre care se numără Centrul de Modelare Macroeconomică și Centrul de Cercetări Demografice.
Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu spune că prof.dr. Luminița Chivu și instituția academică pe care aceasta o reprezintă sunt parteneri de nădejde pentru instituția de învățământ superior din Valea Jiului, îndeosebi în ceea ce privește domeniul de cercetare. „Doamna prof.dr. Luminița Chivu este o personalitate în domeniul economic și noi considerăm că, prin acordarea acestei disctincții de onoare răsplătim într-un fel colaborarea pe care o avem cu Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C Kirițescu” din cadrul Academiei Române și sprijinul pe care îl primim deja, prin proiectul Traversus, pe care îl derulăm și în care Universitatea din Petroșani are calitatea de coordonator, iar Academia Română, prin acest institut, ne este partener. De asemenea, am avut și avem, în continuare, colaborări cu distinsa doamnă prof.dr. Luminița Chivu în elaborarea unor lucrări științifice, în diverse parteneriate din domeniul economic ș.a.m.d.”, a declarat prof.univ.dr ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.
Însemnele titlului academic de ”Doctor Honoris Causa” al Universității din Petroșani îi vor înmânate doamnei prof.dr. Luminița Chivu în cadrul unei reuniuni speciale a Senatului Universității din Petroșani, care va avea loc în noul an universitar.











