Petroșaniul țintește spre performanță odată cu succesul Campionatului Național Outdoor la tir cu arcul



Sport cu rădăcini adânci în activitatea sportivă a Văii Jiului, cu rezultate de excepție obținute de-a lungul a zeci de ani de sportivi din Valea Jiului care au evoluat la Minerul Aninoasa și, mai recent la secția de profil a SCO Aninoasa și SCM Deva, tirul cu arcul țintește spre performanță și la Petroșani, localitate care a găzduit, în premieră la Baza sportivă „Gigi Mulțescu” din cadrul Complexului Sportiv „Jiul” Petroșani, Campionatul Național Outdoor la această disciplină sportivă olimpică.

Evenimentul a avut loc ân perioada 18–20 septembrie 2026 și a reunit nu mai puțin de 117 sportivi de la 28 de cluburi din țară. Competiția a reunit sportivi la categoriile U21, Seniori și Master, în probele de arc olimpic, arc compound și barebow, atât la masculin, cât și la feminin. Printre aceștia s-au aflat mulți dintre campionii naționali și internaționali ai arcașilor din România, Mădă Amăistroaie, Beatrice Mikloș, Luminița Boroș, Mario Țâmpu sau Alexia Dreghici fiind doar câțiva dintre sportivii de top participanți la acest eveniment.

Campionatul Național de tir cu arcul a marcat, totodată, momentul oficial al prezentării pentru una dintre noile ramuri sportive care fac parte din activitatea polisportivă a CSM Jiul Petroșani: TIRUL CU ARCUL. Secția este coordonată de antrenorii Habian Viorel, Pușcă Gigi și Miklos Zoltan iar în cadrul clubului din Petroșani sunt înscriși copii și juniori care descoperă și se formează în acest frumos sport.

Competiția sportivă desfășirată la Petroșani a fost una deosebit de frumoasă, dar și deosebit de strânsă, cu rezultate bune și foarte bune obținute de sportivii de top al tirului cu arcul din România, dar și cu rezultate foarte bune realizate de arcașii din Valea Jiului. Aceștia și-au adjudecat 8 locuri I, 3 locuri II și alte 7 locuri III.

Rezultatele complete ale sportivilor din Valea Jiului sunt următoarele:

  • GRAUR DARIA  – Locul 1 – categoria RU21W;
  • PUȘCĂ IOANA-DENISA  – Locul 1 – categoria CSW;
  • Echipa URITESCU – MIKLOS – BOROS  – Locul 1 – categoria RWT;
  • Echipa HANGA – BEBEȘELEA – GHET – Locul 1 – categoria CU21MT;
  • Echipa BOTOI – GEORGESCU – BOROȘ – Locul 1 – categoria RU21MT;
  • Echipa GRAUR – DREGHICI – POP – Locul 1 – categoria RU21WT;
  • Perechea POPESCU – PUȘCĂ – Locul 1 – categoria CXT;
  • Perechea BOTOI – GRAUR  – Locul 1 – categoria RU21XT;
  • POPESCU GHEORGHE – Locul 2 – categoria CSM;
  • URITESCU ANDREEA – Locul 2 – categoria  RSW;
  • Perechea HANGA – CĂLIN – Locul 2 – categoria CU21XT;
  • BEBEȘELEA LEVI – Locul 3 – categoria CU21M;
  • POP GHEORGHE  – Locul 3 – categoria BBMM;
  • NAGY ALICIA CLAUDIA – – Locul 3 – categoria BBU21W;
  • BOTOI DRAGOȘ – Locul 3 – categoria RU21M;
  • DREGHICI ALEXIA IOANA – Locul 3 – categoria RU21W;
  • Echipa ȚÎIMPU – POPESCU – VLADISLAV – Locul 3 – categoria RMT;
  • Perechea ȚÎMPU – URITESCU – Locul 3 – categoria RXT;
  • HANGA DAVID-ANDREI – Locul 4 – categoria CU21M;
  • GEORGESCU CRISTIAN  – Locul 4 – categoria RU21M;
  • POP ADRIANA-MARIA – Locul 4 – categoria RU21W;
  • ȚÎMPU MARIO – Locul 4 – categoria RSM;
  • BOROȘ LUMINIȚA MARIA – Locul 4 – categoria RSW;
  • CĂLIN MARIA-IONELA – Locul 4 – categoria CU21W;
  • MIKLOS BEATRICE – Locul 7 – categoria RSW;
  • BOROȘ IANIS NICOLAE – Locul 5 – categoria RU21M;
  • FAZAKAȘ ANTONIA – Locul 5 – categoria RU21W;
  • GHET VLAD-GABRIEL – Locul 6 – categoria  CU21M;
  • ERDELYI STANA – Locul 6 – categoria   CU21W;
  • BADEA DELIA EVELYN – Locul 6 – categoria  RU21W;
  • RĂDOI ALEXANDRU – Locul 12 – categoria CSM;
  • POPESCU DAN MARIAN – Locul 15 – categoria  RSM;
  • VLADISLAV VLAD – Locul 17 – categoria RSM;

Festivitatea de premiere a câștigătorilor competiției a fost condusă de președintele executiv al Federației Române de Tir cu Arcul, Cornel Răzvan Milan, secondat de primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, de președintele CSM Jiul Petroșani, Erika Preda și de omul de afaceri Sorin Apostu.

Competiția de tir cu arcul de la Petroșani s-a bucurat de o atenție deosebită din partea publicului, dar și a gazdelor și autorităților publice locale.

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a apreciat că acest eveniment sportiv a avut ținuta unei veritabile competiții de talie internațională și și-a exprimat speranța ca și pe viitor, Campionatele Naționale de Tir cu Arcul Outdoor să fie găzduite de CSM Jiul Petroșani, astfel încât municipiul Petroșani să devină, la rîndul său, un reper pe harta acestui frumos sport olimpic, la nivel național și poate chiar internațional.