,

Problemele comunității din cartierul vulcănean Crividia, pe agenda administrației locale



Cu toate că, zi de zi, în ședințele de analiză cu aparatul de specialitate al Primăriei sau în audiențele cu cetățenii, primarul municipiului Vulcan, cristian Merișanu este la curent cu problemele comunității locale pe care o conduce, identificarea acestor probleme și analiza soluțiilor pentru rezolvarea acestora constituie, în opinia sa o chestiune în care consultarea oamenilor poate genera cele mai bune răspunsuri.

În acest context, pe de o parte pentru a afla direct de la cetățenii municipiului Vulcan o serie de probeme punctuale pe care aceștia le au dar și, pe de altă parte, pentru a căuta, împreună cu cetățenii, soluții pentru rezolvarea acestora, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a demarat o campanie de „audiențe în teren”, prin intermediul căreia își propune să ajungă în toate cartierele localității, să stea de vorbă cu cetățenii și să culeagă informații și opinii cu privire la nevoile și așteptările acestora, dar și să prioritizeze împreună cu cetățenii o serie de investiții preconizate pentru perioada următoare.

Primul cartier în care primarul Cristian Merișanu împreună cu echipa sa de consilieri au fost prezenți, în cursul zilei de luni, 29 septembrie 2026, a fost cartierul Crividia, un cartier care, deși este sitiat într-o zonă mărginașă a municipiului Vulcan este, în opinia edilului, unul important în configurația urbană a localității.

„Am fost alături de cetățenii din cartierul Crividia pentru o discuție deschisă despre nevoile și problemele comunității de aici. Apreciez acest dialog și, mai ales, apreciez participarea numeroasă a oamenilor, încrederea acestora în administrația locală și disponibilitatea de a spune direct, deschis, atât ceea ce îi nemulțumește, cât și ceea ce consideră că am făcut bine pentru acest carier și, în general, pentru municipiul Vulcan, casa noastră comună”, a declarat primarul Cristian Merișanu,

Acesta spune că din discuțiile cu cetățenii din Crividia s-au desprins câteva aspecte care trebuie analizate și avute în vedere, iar pentru unele situații semnalate s-au găsit soluții de rezolvare chiar la fața locului. „Am discutat despre introducerea unei linii de transport Green Line, care să faciliteze deplasarea copiilor către școală, dar și legătura locuitorilor cu orașul. M-am bucurat să văd că avem aici iluminat public modern, curățenie, asfalt, un teren de joacă modern și un teren de fotbal foarte folosit de tineri. Am identificat împreună și câteva lucruri de îmbunătățit, printre care montarea a încă două stații de autobuz și refacerea gazonului”, a mai spus primarul Cristian Merișanu.

Acesta dă asigurări că dialogul direct cu cetățenii va continua, în perioada următoare, și în celelalte cartiere din municipiul Vulcan.