Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zonal GREEN LINE – Valea Jiului informează elevii și părinții sau reprezentanții legali ai acestora că, începând cu data de 05.10.2026, carnetul de elev nu este suficient pentru utilizarea gratuită a autobuzelor GREEN LINE.
În aceste condiții, elevii care NU au primit încă un card GREEN LINE trebuie să se prezinte pentru emiterea acestuia. De asemenea cei care dețin deja un card nominal GREEN LINE NU trebuie să solicite un card nou. Cardul existent va putea fi utilizat în continuare, prin actualizarea/încărcarea dreptului de călătorie.
Pentru emiterea cardurilor de călătorie nomonale elevii cu vârsta de peste 14 ani se vor prezenta personal la piunctele de emitere a cardurilor, cu cartea de identitate și carnetul de elev vizat pentru anul școlar 2026–2027 sau adeverință de la unitatea de învățământ.
Elevii cu vârsta cuprisnă între între 7 și 14 ani se vor prezenta însoțiți de părintele/reprezentantul legal, cu certificatul de naștere, documentul privind domiciliul/reședința, după caz și carnetul de elev vizat pentru anul școlar 2026–2027 sau adeverință.
IMPORTANT PENTRU ELEVII TRANSPORTAȚI CU MICROBUZELE ȘCOLARE: Elevii care beneficiază de transport cu microbuzele școlare trebuie să dețină, de asemenea, card nominal GREEN LINE dacă folosesc și autobuzele GREEN LINE. Transportul cu microbuzul școlar nu înlocuiește cardul GREEN LINE, iar din 05.10.2026 nu se va mai putea beneficia de gratuitate în autobuzele GREEN LINE doar prin prezentarea carnetului de elev.
Punctele de emitere a cardurilor de călătorie pentru elevi, funcționează zilnic, de luni până vineri între orele 07:00–15:00 în următoarele locații:
- URICANI – Primăria Uricani, Str. 1 Mai nr. 6, Corp A, camera 2, parter
- ANINOASA – Str. Școlii nr. 2, camera 2, „Blocul Școlii”, parter
- PETRILA – Primăria Orașului Petrila, Str. Republicii nr. 196, parter
- VULCAN – Primăria Municipiului Vulcan, Bd. Mihai Viteazu nr. 31, parter
- PETROȘANI – Str. Constructorului nr. 2, camerele 5–6, sediul Poliției Locale, parter
- LUPENI – Primăria Municipiului Lupeni, Str. Revoluției nr. 2, parter
CARDUL TREBUIE VALIDAT LA FIECARE URCARE ÎN AUTOBUZ!
„Cardul GREEN LINE este nominal și netransmisibil. Elevul trebuie să îl aibă asupra sa și să îl valideze la validator de fiecare dată când urcă în autobuz. Îi rugăm pe elevii care nu dețin încă un card să se prezinte din timp la punctele de emitere, pentru evitarea aglomerației. De asemenea, rugăm părinții, unitățile de învățământ și cadrele didactice să sprijine distribuirea acestei informații către elevi”, atrage atenția Ștefan Feszner, director general al ADI Green Line Valea Jiului.











