,

Asfat pe strada Sălătruc din municipiul Petroșani



Încă o stradă de pământ din municipiul Petroșani are de acum asfalt, după ce administrația publică locală de la Petroșani a încheiat în aceste zile modernizarea străzii, prin turnarea de covor asfaltic. Lucrarea, executată pe fonduri de la bugetul local, face parte din planul de investiții pe 2026 al Primăriei Petroșani.

Vizată a fost strada Sălătruc, investiția de aici făcând parte din planul administrației locale de a moderniza toate străzile de pe raza localității.

„În funcție de banii pe care îi avem disponibili încercăm să modernizăm toate străzile pe care le avem în localitate. Și anul acesta, dar si în anii trecuți am alocat fonduri din bugetul local pentru asfaltarea străzilor pe care nu a fost niciodată asfalt. Aceste investiții contribuie la creșterea confortului cetățenilor, dar și la creșterea gradului de accesibilitate în diferite zone ale municipiului nostru, asigurând o conexiune rapidă și sigură între zonele rezidențiale și rețeaua principală de transport. Pe lângă lucrările de pe Strada Sălătruc sunt în desfășurare și lucrări pe mai multe străzi din zona fostei mine Dâlja”, a declarat primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Pe Strada Sălătruc a fost turnat stratul de uzură. Proiectul prevede însă și lucrări pentru colectarea și dirijarea apelor pluviale.

Municipiul Petroșani are, în total, o rețea rutieră care totalizează aproximativ 120 de kilometri de străzi. Dintre acestea, doar un procent de aproximativ 10 kilometri mai sunt, la acest moment, străzi de pământ. Lungimea totală a străzilor neasfaltate va fi însă diminuată odată cu finalizarea proiectelor aflate acum în executare.

Anual, pe lângă lucrările de modernizare la Petroșani sunt derulate și lucrări de reparații ale infrastructurii rutiere.