Administrația locală din Petroșani monitorizează îndeaproape situația apărută în teren, în zona aferentă fostului perimetru minier Praga, unde au apărut focare de incendiu într-un depozit de steril rezultat în urma activităților miniere vechi.
Într-un comunicat de presă al instituției se arată că siguranța, sănătatea și liniștea cetățenilor care locuiesc în această zonă sunt priorități absolute, motiv pentru care au fost deja luate primele măsuri preventive. Suprafața afectată a fost împrejmuită și va continua să fie atent monitorizată pentru a se interveni, în caz de nevoie, cât mai repede.
Specialiștii care compun Grupul de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de avarii, accidente, explozii și incendii în industrie, inclusiv prăbușiri de teren cauzate de exploatrări miniere sau aprinderi de masă minieră s-au deplasat la fața locului (dealul de deasupra cartierului Bosnea) unde au măsurat concentrația gazelor emanate, dar au efectuat și măsurători topografice.
Conform constatărilor, pe o suprafață de circa 40 de metri pătrați, se manifestă un fenomen de combustie spontană. Specialiștii spun că în urma acestui fenoment sunt emanate gaze de ardere – bioxid de carbon, dioxid de carbon, hidrogen, oxigen – și fum. Nu au fost constatate emisii continue de gaz metan decât cele provenite din fenomenul de ardere, ca gaz de distilare.
În cursul zilei de miercuri, INCD Insemex Petroșani va transmite Primăriei Petroșani, ISU Hunedoara și Complexului Energetic Valea Jiului raportul măsurătorilor.
În perioada următoare Primăria Petroșani va continua să monitorizeze zona și, împreună cu ISU Hunedoara și INCD INSEMEX Petroșani va lua măsurile care se impun, astfel încât să fie asigurată siguranța comunității.
Cetățenii sunt rugați să respecte delimitările impuse de autorități și să nu se aventureze în zona restricționată.











