În fiecare an, la 1 Noiembrie, cunoscută în tradiția locului drept Ziua Morților, cimitirele se umplu de lumină, florile împodobesc mormintele, iar lumânările aprinse devin mărturii ale iubirii și neuitării. Este ziua în care pașii ne poartă spre cei plecați, iar dangătul clopotelor trezește povești, chipuri și amintiri. Ne gândim la mamele și tații care nu mai sunt, la bunici, frați, surori, copii și prieteni, la brațele care ne-au cuprins, la glasurile care ne-au mângâiat și la iubirea pe care ne-au dăruit-o. Bat clopotele pentru cei plecați prea devreme, pentru cuvintele nerostite, îmbrățișările amânate și dorul care nu cunoaște nici distanță, nici uitare. Fiecare lumânare poartă un nume, o poveste și o iubire care continuă să trăiască în inimile noastre.
Dar această zi nu vorbește doar despre cei morți, ci și despre noi, cei rămași. Clopotele ne amintesc să nu risipim timpul în supărări, să nu ne îndepărtăm din mândrie și să nu lăsăm iubirea pe mâine. Mergeți la părinți cât încă vă deschid ușa, sărutați-le fruntea, ascultați-le poveștile, căutați-i pe cei dragi, împăcați-vă și spuneți-le celor apropiați cât înseamnă pentru voi. Într-o zi, veți da orice să le mai auziți glasul. Să aprindem o lumânare pentru cei plecați, să le rostim numele în rugăciune și să înțelegem că uitarea nu este singura cale de a merge mai departe. Cei pe care i-am iubit rămân în gesturile noastre, în bunătatea pe care ne-au învățat-o și în felul în care ducem mai departe iubirea lor.
Când clopotele vor amuți, dorul va continua să vorbească în inimile noastre, pentru că moartea poate despărți două lumi, dar nu poate șterge o iubire adevărată. Poate că cea mai frumoasă pomenire nu înseamnă doar lumânări aprinse și flori așezate pe morminte, ci și felul în care alegem să trăim, păstrând vie moștenirea sufletească a celor plecați. Ziua de 1 Noiembrie ne cheamă să ne amintim de cei care nu mai sunt, dar și să-i prețuim pe cei care încă ne sunt alături. Să nu-i uităm pe cei plecați și să nu-i pierdem din iubire pe cei vii! Dumnezeu să odihnească sufletele celor adormiți și să ne dăruiască înțelepciunea de a prețui timpul și oamenii cât încă îi avem lângă noi!
Petre LUNGOCI











