,

Pregătirea pentru sezonul rece a fost analizată în Comandamentul Energetic Național



Astăzi, 11 noiembrie 2026, a avut loc reuniunea Comandamentului Energetic, în format mixt, la sediul Dispecerului Energetic Național (DEN) al Transelectrica. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Pavel-Casian Nițulescu, a deschis reuniunea, care a vizat starea Sistemului Electroenergetic Național, revenirea în producție a unităților de la Cernavodă și pregătirea pentru sezonul rece în sectoarele energiei electrice și gazelor naturale.

Dispecerul Energetic Național a prezentat evoluția consumului și structura producției de energie electrică în perioada 1–10 noiembrie 2026, precum și situația schimburilor transfrontaliere. Discuțiile au vizat prognozele de consum pentru perioada următoare, resursele disponibile pentru acoperirea cererii în orele de vârf și contribuția instalațiilor de stocare la echilibrarea sistemului.

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Electroenergetic Național și a reluat livrarea de energie electrică. La momentul reuniunii, puterea unității era în creștere. Nuclearelectrica a anunțat că Unitatea 1 va fi reconectată la Sistemul Energetic Național în data de 12 noiembrie 2026, ulterior finalizării lucrărilor de remediere de către specialiștii CNE Cernavodă. Unitatea 1 va atinge puterea nominală în data de 13 noiembrie 2026.

În sectorul hidroenergetic, au fost analizate efectele secetei asupra producției și nivelul rezervelor de apă din lacurile de acumulare. Aceste rezerve sunt folosite atât pentru producerea energiei electrice, cât și pentru echilibrarea sistemului. Evaluarea a ținut cont de prognozele meteorologice și hidrologice, alături de disponibilitatea hidrocentralelor pe durata lucrărilor programate.

Totodată, participanții au evaluat disponibilitatea centralelor pe cărbune și pe gaze naturale pentru sezonul rece, ținând cont de stadiul lucrărilor de mentenanță, al reparațiilor și al probelor de funcționare. Evaluarea a inclus situația stocurilor de combustibil necesare funcționării acestor capacități pe durata iernii.

În ceea ce privește aprovizionarea cu gaze naturale, Transgaz a prezentat evoluția surselor de aprovizionare și a consumului zilnic în primele zece zile ale lunii noiembrie 2026, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Comandamentul a analizat fluxurile de gaze naturale prin punctele de interconectare cu țările vecine, situația stocurilor din depozite și prognozele pentru sezonul rece, până la 31 martie 2027.

Secretarul de stat Pavel-Casian Nițulescu a solicitat evaluarea, împreună cu operatorii de distribuție, a stadiului pregătirilor pentru iarnă și identificarea dificultăților pentru care ar putea fi necesar sprijinul autorităților. Discuțiile au urmărit coordonarea dintre operatori și instituțiile competente pentru prevenirea disfuncționalităților și intervenția rapidă în cazul apariției acestora.

Ministerul Energiei monitorizează funcționarea sistemului electroenergetic și aprovizionarea cu gaze naturale, în contact permanent cu operatorii și autoritățile competente, pentru a identifica din timp măsurile necesare asigurării continuității alimentării cu energie.