Reprezentanți ai Primăriei municipiului Vulcan și consilierii locali municipali s-au reunit joi, 29 noiembrie, în ultima zi lucrătoare de dinaintea Zilei Naționale a României, în cadrul unei ședințe solemne organziată la inițiativa primarului Gheorghe Ile.
Întâlnirea a fost axată în mod exclusiv pe tema Centenarului Marii Uniri, oferindu-le tuturor celor prezenți răgazul generos de a-și reîmprospăta informațiile istorice care dau tabloul celor 100 de ani de la Unirea tuturor Românilor.
Cu acest prilej, la invitația primarului Gheorghe Ile la acest eveniment au participat și foștii primari Vasile Giurgiulescu, Francisc Appel și Petru Barb.
Cu această ocazie toți cei prezenți au primit Medalia Aniversară Centenarul Marii Uniri și materiale istorice circumscrise aceleiași teme, a Unirii.
La Vulcan, evenimentele publice care vor marca Ziua Națională a României vor fi organziate, la fel ca în fiecare an, în data de 1 Decembrie când vulcănenii sunt așteptați pe Bulevardul Mihai Viteazu la parada militară și civilă, dar și în Parcul ”Teodora Lucaciu” unde va avea loc ceremonialul dedicat Zilei Naționale a României. Acesta va fo urmat, potrivit tradiției, de o degustare de fasole cu ciolan și o cană cu vin fiert.