Importante premii pentru activitatea de cercetare de la Universitatea din Petroșani, la Salonul de Inventică ”Traian Vuia” de la Timișoara

Home Educație Importante premii pentru activitatea de cercetare de la Universitatea din Petroșani, la Salonul de Inventică ”Traian Vuia” de la Timișoara
Importante premii pentru activitatea de cercetare de la Universitatea din Petroșani, la Salonul de Inventică ”Traian Vuia” de la Timișoara

Salonul național universitar de invenții și inovații ”Traian Vuia” de la Timișoara, organizat de  Universitatea Politehnică din Timișoara a adus în atenție sute de brevete ale cercetătorilor de la universitățile tehnice din România. Printre acestea s-au aflat și 11 invenții ale cadrelor didactice și doctoranzilor de la Universitatea din Petroșani.

Potrivit acestuia, invențiile prezentate de colectivul de cercetători din cadrul Universității din Petroșani au fost apreciate, fapt demonstrat prin cele 7 medalii de aur, 3 de argint și 2 de bronz obținute pentru lucrările prezentate. ”Activitatea de inventică pe care am prezentat-o la acest eveniment, relevă faptul că Universitatea din Petroșani are un potențial deloc de neglijat la acest capitol. Apreciem, în același timp, că dincolo de medaliile obținute pentru invențiile prezentate de noi la Salonul de la Timișoara, acestea au aplicabilitate în diferite domenii, de la ingineria minieră până la domeniul construcțiilor de mașini sau chiar în medicină. Invențiile realizate de cercetătorii noștri oferă, spre exemplu, soluții mai putin costisitoare și un consum redus de material pentru susținerile miniere ori soluții eficiente în ceea ce privește reducerea consumurilor energetice la diverse tipuri de motoare și o fiabilitate crescută în ceea ce înseamnă acționările electrice ale mașinilor și instalațiilor. De asemenea, avem invenții care vin în sprijinul persoanelor cu handicap locomotor, prin gestionarea mișcărilor ș.a.m.d.”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petrosani.

În opinia acestuia, activitatea de cercetare a ocupat și ocupă în continuare un rol important în portofoliul activităților derulate în cadrul acestei instituții academice.

Salonul național universitar de invenții și inovații ”Traian Vuia” s-a desfășurat în perioada 12-14 iunie 2019 la Casa Tineretului din Timișoara.