A devenit deja mai mult decât o simplă tradiție pentru autoritățile locale din orașul Uricani aceea ca, împreună cu comunitatea momârlanilor din Valea de Brazi și Câmpu lui Neag dar și al iubitorilor de istorie și tradiție, să fie organizată o frumoasă nedeie populară în ziua Sfântului Ilie (20 iulie) la monumentul de pe Vârful Tulișa.
Și în acest an, Primăria Oraşului Uricani invită localnicii şi turiştii aflaţi pe meleagurile Uricaniului și le Văii Jiului, dar și turiștii aflați în aceste zile în zonă, la Nedeia de la Muntele Tulişa, un eveniment îndrăgit al comunităţii din Uricani. Nedeia de pe muntele Tulișa a fost instituită ca simbol al luptei de rezistenţă a localnicilor împotriva imperiului austro-ungar şi nu numai, fiind în același timp unică prin faptul că este ea este desfăşurată la cea mai mare altitudine, la peste 1550 de metri altitudine, pe muntele Tulişa, fiind din această perspectivă, unică în țară.
”Am instituit această sărbătoare împreună cu domnul Nicolae Stoi, cetățean de onoare al orașului Uricani dar și cu alți reprezentanți de seamă ai comunității noastre ca un reper important al viații culturale din comunitatea noastră și de atunci, an de an, ne adunăm pe Muntele Tulişa pentru a-i cinsti pe eroii căzuţi pe câmpul luptelor care s-au dat aici în Război. Vă invit să cinstim memoria acestora și anul acesta, de Sfântul Ilie, aşa cum se cuvine, așa cum vă invit să fiți părtași la acest frumos pelerinaj din vârful muntelui Tulișa”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Acesta precizează însă că accesul către locul unde este amplasată crucea eroilor de pe Tulișa este unul destul de anevoios. Efortul este însă răsplătit de frumusețea locurilor, de măreția evenimentului și de bucuria de a participa la o petrecere câmpenească într-un cadru natural de excepție.