Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 12 decembrie 2019, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la moartea pictorului francez Pierre-Auguste Renoir, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului impresionist din pictură.
Potrivit managerului instituției, Ioan Sebastian Bara, sub genericul „Poet al culorii, Pierre-Auguste Renoir”, se va face o amplă prezentare a vieții și creației marelui pictor francez, se vor urmări principalele momente ale biografiei sale, legate indisolubil de pictură.
Din cei 78 de ani pe care i-a trăit, între 1841 și 1919, o jumătate de secol a fost dedicată picturii pe care a slujit-o cu o artă remarcabilă și, în ultimii ani, cu suferințe fizice greu de suportat. După anii adolescenței, când a lucrat ca pictor decorator al unor piese de porțelan și evantaie, Auguste Renoir intră în cercul pictorilor ce vor fi cunoscuți drept pictori impresioniști și expune alături de aceștia la primele lor saloane. În această perioadă, Renoir creează tablouri în culori pline de vibrație, cu forme difuze, cu lumina filtrată prin colțuri de natură, tablouri ce surprind peisaje citadine, cu oameni obișnuiți, care degajă exuberanță și o nesfârșită bucurie de a trăi. Urmează anii maturității, când stilul lui Renoir se schimbă, modelele sale prind contur ferm, tematica predilectă devine corpul feminin surprins în ipostaze delicate, pline de grație. Va picta până în ultima clipă a vieții, cu prețul unor mari suferințe.
Creația lui Renoir cuprinde peste 4.000 de tablouri (mai multe decât ale lui Manet, Cézanne și Degas la un loc), tablouri aflate în cele mai importante muzee de artă din lume și în colecții particulare. Majoritatea tablourilor lui Pierre-Auguste Renoir sunt un omagiu adus vieții, naturii, femeii, bucuriilor simple de fiecare zi. Toate acestea l-au făcut să fie unul dintre cei mai îndrăgiți pictori. Renoir a căutat perfecțiunea în tot ceea ce a făcut, nu a fost niciodată mulțumit de creația sa și spunea adesea: „Nu sunt mulțumit, șterg, șterg și tot șterg…”. Dar, incontestabil, din aceste permanente căutări s-au născut capodopere care astăzi se vând cu prețuri astronomice.
”Prezentarea vieții și creației lui Pierre-Auguste Renoir este, în principal, destinată elevilor de liceu, pentru a le completa cunoștințele obținute la orele de curs sau pentru a le oferi subiecte noi, care nu sunt studiate. În acest fel, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva își pune în lumină rolul de instituție de cultură care oferă informații amplu documentate din cele mai importante domenii ale culturii. Așa cum procedăm de fiecare dată, la finalul prezentării vor fi adresate întrebări celor prezenți în sală, răspunsurile corecte fiind răsplătite cu premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii.