Prefectul Județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a mediat în această dimineață o întâlnire între reprezentanți din partea Direcției de Sănătate Publică Hunedoara, Spitalului Județean de Urgență si Sindicatului “Medicorum honorem” al medicilor deveni, privind situația de criză apărută in urma defectării Computerului Tomograf (CT) al unității medicale județene.
Imposibilitatea de a fi efectuate investigații tomografice a apărut în prima parte a lunii decembrie 2019, medicii deveni fiind nevoiți să trimită pacienții către alte unități medicale din judeţ sau chiar din alte județe, expunându-i astfel unui risc suplimentar.
În urma discuțiilor de la sediul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, Prefectul Județului a fost informat că pe parcursul acestei zile va fi instalat noul tub al CT-ului, urmând ca până la sfârșitul acestei săptămâni tomograful să redevină funcțional.
Pentru ca situația să nu se mai repete, Prefectul Județului Hunedoara, Vasilică Potecă, a solicitat reprezentanților administrațiilor medicale (D.S.P. și S.J.U.) o mai mare atenție privind declanșarea din timp a procedurilor de achizitie a acestui tip de aparat.
Până la repunerea în funcțiune a tomografului, in urma discuțiilor purtate de Prefect cu managerul Spitalului C.F.R. Simeria, investigațiile tomografice vor fi efectuate la această unitate medicală.
De asemenea, în cadrul întrevederii de astăzi, Prefectul Județului Hunedoara a fost informat și despre situația considerată gravă de către medicii specialiști, privind norma de hrană și lipsa contractelor pentru asigurarea alimentației pentru bolnavii cu nevoi speciale din acest punct de vedere. Această problemă urmează să fie rezolvată de conducerea SJU, în cel mai scurt timp. Pentru că întreaga activitate a Spitalului Județean de Urgență este de o foarte mare importanță pentru toți hunedorenii, Prefectul Județului, Vasilică Potecă, a solicitat celor prezenți să ia măsuri clare și precise pentru prevenirea unor astfel de cazuri și, mai ales, o reacție rapidă și eficientă în situații de acest fel, în urma cărora pacienții sunt supuși unor riscuri iar activitatea profesională a cadrelor medicale este periclitată.