Cu toate că în orașul Uricani nu au fost semnalate cazuri de risc pentru apariția infecțiilor cu noul coronavirus, pe raza localității existând doar 5 cazuri de persoane aflate în izolare la domiciliu în două apartamente din oraș, Comitetul Local pentru Situații de Urgenta Uricani, convocat de primarul Dănuț Buhăescu în 15 martie, a stabilit un set de măsuri suplimentare pentru combaterea riscului de apariție a infecției cu COVID-19.
Primarul orașului Uricani spune că locuitorii trebuie să cunoască faptul că singurele instituții care au în atribuții monitorizarea persoanelor izolate la domiciliu sunt Poliția Română și Jandarmeria Româna. Astfel,. în ceea ce privește UAT Uricani s-a stabilit ca în localitățile componente Valea de Brazi și Campu lui Neag, monitorizarea să fie realizată de către Jandarmeria Montană, iar în orașul Uricani de catre Politia Orasului Uricani. ”Menționez ca Direcâia de Sănătate Publică (DSP) este singura instituție abilitată să decidă care sunt persoanele carantinate și/sau izolate și totodată singurii care transmit aceste date autorităților publice locale. Sesizarile privind eventualele persoane care necesita izolare la domiciliu și/sau carantinare se transmit doar la Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara la numerele de telefon: 0768193630; 0768193629; 0768193639; 0254325242 sau la adresa de e-mail: dsphd.secretariat@gmail.com”, a precizat primarul Dănuț Buhăescu.
Acesta informează că încă de la începutul săptămnii trecute, Primăria orașului Uricani a luat măsuri și a acționat pentru dezinfectarea instituțiilor publice, a locurilor de joaca, etc., acțiuni ce vor continua și în perioada următoare.
În sedința CLSU din 15 martie s-au luat măsuri suplimentare dintre care amintim:
– Se sistează temporar activitățile economice din cadrul târgului săptămânal ce se desfășoară în fiecare zi de miercuri;
– Se interzic adunarile de persoane cu un numar mai mare de 50 persoane;
– Se suspendă temporar activitatea cu publicul in cadrul Casei de Cultură Uricani;
– Se suspendă temporar activitatile sportive la Sala de sport Uricani;
– Se suspenda activitatea cu publicul la CNIPT Uricani;
– Se vor continua activitatile de dezinfectare a tuturor spatiilor din unitățile de învățământ de pe raza orașului Uricani;
– Sunt interzise antrenamentele și competițiile sportive;
– Se vor amâna toate activitățile culturale, artistice si sportive ce ar fi urmat să se desfășoare în perioada 15.03.2020 – pana la noi dispozitii legale;
– Începând din data de 15 martie 2020 programul cu publicul a compartimentelor de specialitate din cadrul Aparatului de specialitate al primarului Orasului Uricani va funcționa după următorul program: 11:00 – 13:00. La biroul de evidenta populatiei si stare civila accesul direct se va face numai pentru cazurile de eliberarea a certificatelor de nastere si certificate de deces. Pentru alte probleme legate de evidenta populatie si stare civila care trebuie solutionate se vor depune cereri la secretariatul primariei intre orele 11:00-13:00, care vor primi numar de inregistrare in care se va trece in mod obligatoriu numele, prenumele, adresa si nr. de telefon de contact precum si alte specificații în legătură cu problema ce urmează a fi solicitata. Acestea vor fi analizate si repartizate spre soluționare in termenul legal;
– Se vor lua măsuri de siguranță sporite în cadrul punctelor de lucru ale Primăriei orașului Uricani și ale unităților subordonate. Accesul persoanelor din afara unității în toate punctele de lucru ale Primăriei orașului Uricani se va face exclusiv în spațiile destinate relației directe cu cetățenii, activitate ce va fi coordonata de catre Politia Locala a orasului Uricani;
– În sediul Primăriei orașului Uricani se va permite accesul unui număr maxim de 2 (doua) persoane care vor staționa pe holul instituției;
– În holul de acces catre Serviciului Taxe și Impozite Locale se va permite accesul unui număr de maxim 2 (două) persoane care vor staționa pe holul instituției;
– Se vor lua măsuri de siguranță sporite și se restricționează accesul publicului în sediul Compartimentului de Asistență Socială Uricani, depunerea și eliberarea de documente făcându-se exclusiv prin intermediul ghișeului de la acest compartiment intre orele 10,00-11,00. Situațiile cu persoanele identificate vor fi transmise Direcției de Sănătate Publică Hunedoara zilnic, la sfârșitul programului de lucru al fiecărei instituții de catre inspectorul de protectie civila.
– În situația persoanelor izolate la domiciliu și a căror evidență va fi comunicată de către Direcția de Sănătate Publică Hunedoara, compartimentul de asistenta sociala va efectua anchetele sociale telefonic care vor avea ca scop stabilirea situației efective cu privire la existența sau inexistența unui aparținător al respectivei persoane care să îi asigure alimentația, medicația și materialele de igienă necesare.
– Compartimentul de Asistență Socială Uricani nu va mai efectua anchete sociale la domiciliu.
– Agenții economici din orasul Uricani vor respecta recomandările în ceea ce privește dezinfecția frecventă a suprafețelor, în special în zona caselor de marcat precum și a altor suprafețe expuse (cărucioare, coșuri de cumpărături, clanțe de uși) precum și instituirea de măsuri privind evitarea aglomerărilor de persoane în spațiile comerciale.
– În perioada 15.03.2020 – pana vor fi transmise alte dispozitii legale nu se vor mai aviza favorabil întâlnirile și adunările publice din orașul Uricani.
– Persoanele care efectuează activități de transport (Societatea ZMK) și taximetrie pe raza orașului Uricani vor avea obligația respectării regulilor și măsurilor de prevenire a infectării cu COVID-19, respectiv vor purta măști faciale, mănuși chirurgicale și vor efectua dezinfecția habitaclului mașinii la fiecare capăt de cursă.
– Unitățile de alimentație publică și non alimentare din orașul Uricani au obligația de a lua măsuri pentru dezinfectarea suprafețelor, în special: case de marcat, coșuri și cărucioare de cumpărături, clanța și mânerele ușilor de acces, etc).
– Se interzice unităților de tip restaurant, bar, cafenea, sa organizeze evenimente cu un număr mai mare de 50 de persoane până la alte dispozitii legale
– Operatorii de servicii publice ce își desfășoară activitatea în orașul Uricani (apă, canal, energie electrică, gaz, telefonie, internet) vor trebui să ia măsuri pentru dezinfectarea spațiilor în care au contact cu publicul.
”Toate măsurile luate de către Comitetul Local pentru Situații de Urgență constituit la nivelul orașului Uricani au aplicabilitate imediată, cu prelungire automată în funcție de evoluția situației la nivel național. În toată această perioada, în calitate de primar al orașului Uricani și de președinte al Comitetului Local pentru Situații de Urgență, vă sunt alături și veți găsi în mine sprijin permanent pentru a depăși împreună, cu bine, aceasta perioada grea. Personal vă stau la dispoziție inclusiv la numărul de telefon 0722677147 pentru rezolvarea problemelor care intră în sfera și competenta atribuțiilor mele legale. Rog cetățenii orașului Uricani să stea în case deoarece atât viața lor cât și a celor cu care intră în contact, este cea mai importantă ! Sunt convins ca împreună vom respecta toate măsurile legale ce se impun în asemenea situații, astfel încât să depășim cât mai curand posibil aceasta perioada dificilă, nedorită de nimeni. Așa să ne ajute BUNUL DUMNEZEU!”, informează primarul Dănuț Buhăescu.