Aforisme privind coronavirus, din mintea sclipitoare a scriitorului Valeriu Butulescu

Home Cultură Aforisme privind coronavirus, din mintea sclipitoare a scriitorului Valeriu Butulescu

În condițiile actuale, în fața unei situații de gravitate planetară, e greu să spui cuvinte potrivite, darămite să mai poți lansa și vorbe de duh și cu valoare literară pe deasupra. Cu atât mai apreciabilă este, în aceste condiții, genialitatea scriitorului Valeriu Butulescu, emitent cărturar al vremurilor moderne, din mintea sclipitoare a căruia, chiar și în vremuri de restriște și panică, se nasc idei aforistice nu doar sclipitoare, ci și pline de învățăminte.

Grație progresului tehnologic, aforismele create de scriitorul Valeriu Butulescu pot fi acum lecturate aproape instantaneu, sau mă rog, la o distanță de un singur click, pentru cei care au privilegiul de a se număra în rândul prietenilor virtuali ai maestrului. Cum, mulțumesc lui Dumnezeu, am privilegiul de a mă număra nu doar printre prietenii virtuali ai lui Valeriu Butulescu, ci și printre cei să le spunem reali, în mod cert domnia sa nu se va supăra dacă, prin intermediul acestei postări de natură jurnalistică, îmi voi permite să aduc câteva din cuvintele sale potrivite care îmbracă, cu umor, cu ironie dar și cu o vădită îngrijorare, situația în care ne-a adus această criză majoră care ne pune sub semnul întrebării sănătatea, dar care, mulțam lui Dumnezeu, nu ne afectează luciditatea.

Iată deci, în exclusivitate, câte aforisme ale genialului nostru concitadin, scriitorul Valeriu Butulescu, pe tema zilei: coronavirus:

  • Încet, încet, coronavirusul trece. ne vom întoarce iar la virusul politic.
  • Unii au suflet, alții doar respirație.
  • Cu mască, politicienii par mai frumoși. Devin suportabili.
  • Muiați o cârpă în dezinfectant și ștergeți cu ea balustrada de la bloc. E mult mai util decât să-l înjurați pe Președinte.
  • Dumnezeu a tot încercat să ne îndrepte. Cu apă, la Potop ! Cu foc, la Gomora ! Cred că acum a recurs la un virus.
  • În sălile de spectacol s-a limitat numărul de spectatori la o sută. Ce bine, cam atâția vin, de obicei, la piesele mele !
  • Epidemia nu e generalizată. dar merge clar în această direcție. Nu o poate opri nici Patriarhia, nici Guvernul, nici Vaticanul.
  • Nu mai am spirt. Ce să fac pentru a speria virusul? Credeți că ajută dacă șterg tastatura cu pălincă ?
  • Culmea nedreptății: epidemia nu va ucide inconștienții care au adus virusul în țară. Va ucide oameni nevinovați.
  • Măsuri suplimentare de dezinfectare. ”Prietenii” mei care operează cu conturi false, sunt rugați să mă șteargă. Altfel, îi denunț !
  • În orice rău, e și un bine. De când cu virusul, presa românească a uitat de Dincă.
  • Cei ce mint la frontieră, referitor la virus, să fie băgați urgent în carantină. La Jilava !
  • Facebook are merite mari. Ne putem autoizola într-o cameră plină cu prieteni.
  • Cei care nu se autoizolează, convinși că virusul e o păcăleală, s-ar putea să ajungă rapid într-o izoletă tradițională, din scânduri.
  • Presa noastră pare tot mai dezamăgită. Nici azi virusul nu a omorât pe nimeni în România.
  • Când scriu despre virus, unii mă acuză de optimism ! Fals ! Îndemn lumea să gândească pozitiv. Detest fataliștii de serviciu !