Etapa regională a festivalului-concurs de robotică desfășurat în cadrul Târgul de Ştiinţă şi Tehnologie pentru copii CODEKids Fest, a adus pentru membrii clubului de programare ”First Line” din Petrila, locul I în competiția din Regiunea Sud-Vest și, implicit, calificarea la etapa națională a concursului.
Competiția a avut loc miercuri, 21 octombrie 2020, în sistem de desfăşurare on-line, pe platforma Hopin, iar pasionații de robotică de la clubul petrilean care funcționează sub egida Bibliotecii orășenești ”Gheorghe Ittu” au convins juriul că sunt nu doar pasionați de robotică, ci și cei mai buni programatori din rândul competitorilor Regiunii Sud-Vest, câștigându-și astfel dreptul de calificare la etapa finală a acestei competiții destinate elevilor.
Evenimentul face parte din proiectul ”CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”, iar în Regiunea Sud-Vest, acesta a fost organizat de către Biblioteca Județeană ”Christian Tell” Gorj în parteneriat cu Biblioteca Județeană ”Paul Iorgovici” Caraș-Severin și Biblioteca Județeană ”Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva.
Felicitări și succes mai departe, ”First Line” Petrila !