Miercuri, 27 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a avut o întrevedere online cu președintele Uniunii Naționale a Patronatului Român, Ioan Lucian, și cu mai mulți membri ai uniunii. Întâlnirea solicitată de conducerea UNPR a avut ca scop identificarea modalităților prin care Consiliul Județean Hunedoara poate sprijini propunerile făcute de mediul de afaceri concretizate în proiecte ce vizează dezvoltarea învățământului dual, înființarea unei Comisii Economice Consultative, înființarea de parcuri științifice și tehnologice, precum și accesarea de fonduri europene.
„Pentru a dezvolta cu adevărat județul Hunedoara trebuie să avem o colaborare eficientă cu mediul de afaceri. Sunt un susținător al învățământului dual și cred într-o conlucrare cu patronatele pentru a identifica profilul viitorilor absolvenți. Împreună cu UNPR vom face pași importanți pentru a corela deciziile administrative cu nevoile mediului de afaceri”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.
Uniunea Națională a Patronatului Român este constituită ca organizație neguvernamentală, nonprofit, fără caracter politic, care cuprinde firme din sectorul privat cu capital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin. A fost înființată în anul 1991, cu scopul de a apăra și promova interesele companiilor private din România.
UNPR este o uniune de federații patronale, cu patrimoniu propriu și personalitate juridică. În afara filialelor județene, din UNPR mai fac parte și asociațiile profesionale din diverse domenii de activitate, reprezentând ramuri și subramuri ale economiei naționale.