Într-un an fără impact politic major, politicienii au stat departe de sărbătoarea de suflet a minerilor Văii Jiului. Astfel, la ceremoniile organizate la Lupeni, cu ocazia ”Zilei Minerului” pe 6 august 2021, politicianul cu rangul cel mai înalt care a fost prezent a fost senatorul PSD Cristian Resmeriță, președintele executiv al PSD Hunedoara. În opinia acestuia, 6 august 2021 a fost o sărbătoare tristă, marcată atât de dureroasele amintiri care au generat această aniversare, cât mai ales de situația în care minerii și mineritul Văii Jiului se regăsesc din nou.
”Trăim astăzi una dintre cele mia negre perioade prin care a trecut mineritul românesc. Este suficient să vă amintesc, în acest sens, că numai în zilele care au trecut 1600 de angajați ai Complexului Energetic Hunedoara au fost disponibilizați iar o componentă importantă a acestuia, Termocentrala Mintia este închisă definitiv. Practic, asistăm la o tristă ”performanță” a acestui Guvern și, din câtă pricepe și interes văd eu la cei care conduc acum România nici nu întrevăd mari speranțe pentru mineritul din Valea Jiului”, a declarat senatorul Cristian Resmeriță.
În opinia acestuia, chiar și în aceste condiții, oamenii politici și mai ales cei care conduc în acest moment țara, au datoria de a arăta respectul cuvenit eroilor mineri care s-au jertfit pentru ca țara că aibă lumină și căldură, așa cum au obligația să se îngrijească ca mineritul, atâta cât mai este el astăzi, să fie unul în care viața oamenilor să nu fie pusă în pericol în subteran.