Obiectivele de interes turistic din județul Hunedoara urmează să fie promovare la nivel național, în perioada următoare, prin intermediul celei mai importante agenții de știri din România, după ce Consiliul județean Hunedoara a încheiat un parteneriat în acest scop cu Agenția Națională de Presă Agerpres.
Pentru semnarea acestui parteneriat, care se va derula prin intermediul Direcției Generale de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, la Deva a fost prezentă Claudia Victoria Nicolae, Director General al Agenției Naționale de Presă Agerpres.
Președintele CJH, Laurențiu Nistor apreciază că inițiativa DGAMPS Hunedoara de a încheia acest parteneriat este una lăudabilă și a salutat interesul Agenției Naționale de Presă Agerpres pentru promovarea județului nostru. ”Mă bucur că județul nostru prezintă interes pentru agenția națională de presă, o instituție cu o tradiție de peste 130 de ani, și felicit conducerea DGAMPT Hunedoara pentru această inițiativă. Promovarea turismului, a obiectivelor unice din județul Hunedoara, este o prioritate a administrației județene pentru că dezvoltarea acestui sector va contribui la relansarea economică a acestei zone”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Promovarea unora din obiectivele turistice reprezentative din județul Hunedoara dar și a evenimentelor care se întâmplă, în mod constant, pe teritoriul acestui județ constituie, de altfel, subiecte ”la ordinea zilei” pentru Agerpres, care beneficiază în județul Hunedoara de aportul jurnalistic al unui gazetar de excepție, Sorin Blada, corespondentul teritorial pentru județul Hunedoara al Agerpres.