E.ON Cost Control Gas, un produs prin care clienții vor plăti timp de 11 luni sume egale, indiferent de consumul lunar de gaze naturale

Home Economie E.ON Cost Control Gas, un produs prin care clienții vor plăti timp de 11 luni sume egale, indiferent de consumul lunar de gaze naturale

Cu toții ne-am dori să cunoaștem cu exactitate, la începutul fiecărei luni, care sunt cheltuielile cu utilitățile, să știm cum să ne alocăm veniturile pe care le avem la dispoziție. Interesul este cu atât mai mare după venirea frigului când sumele de plată cresc, urmare a punerii în funcțiune a instalațiilor de încălzit, vara sumele de plată fiind mai mici.

Pentru a veni în sprijinul clienților care își doresc să aibă cheltuieli predictibile lună de lună, E.ON Energie România a lansat un nou produs, E.ON Cost Control Gas. Astfel, indiferent de consumul lunar de gaze naturale, clienții vor avea de achitat sume egale, timp de 11 luni. Suma lunară se va stabili pentru fiecare client în parte, în funcție de istoricul consumului din ultimele 10-12 luni sau de convenția de consum.  Prețul gazelor naturale pentru cei care optează pentru acest produs este fix timp de 12 luni.

Am dorit să oferim clienților posibilitatea de a avea un control mai bun al costurilor cu factura la gaze naturale. Noul produs uniformizează valoarea facturilor emise lunar, indiferent de anotimp, și astfel se reduce presiunea pe bugetul familiei în perioada de iarnă când, în mod firesc, costurile cresc odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor de încălzire. În același timp prețul gazelor naturale rămâne fix, timp de 12 luni ”, afirmă Claudia Griech, directorul general al E.ON Energie România.

Regularizarea financiară se va face în luna a 12-a când clientul fie primește banii înapoi în cazul în care suma valorilor de plată lunare este mai mare decât valoarea consumului realizat, fie plătește depășirile pe factura de regularizare. Produsul se poate contracta simplu și rapid, exclusiv online pe eon.ro