Se lasă-o ceață cenușie
Pe Valea Jiului pustie,
Copiii i-au plecat departe,
În lumi cu visele deșarte.
Și încă-o zi tăcută trece,
Iar Valea-i rece, tot mai rece…
Și a rămas doar amintirea
Când înflorea toată simțirea.
Când forfotea de voioșie,
Când toată Valea era vie,
Când munții care „aur poartă”
I-au făurit în ei o soartă.
Se lasă ceață și-ntuneric
Și mă cuprinde-un ger siberic…
Se sting luminile în Vale,
Miroase-a frig, miroase-a jale…
