Peste câteva ore ne despărțim de Anul 2021 ! Odată cu acesta intrăm și noi, cei de la Exclusiv Media Group, în cel de-al XXII-lea an de existență al celei mai longevive companii de mass-media din Valea Jiului.
Este momentul pentru a vă mulțumi tuturor celor care ne-ați fost alături, ca subiecți de presă dar mai ales ca fideli cititori. Grație interesului pe care ni l-ați arătat, am reușit în anul 2021 să ne plasăm în continuare acolo unde credem că este locul nostru: în topul încrederii dumneavoastră.
Am căutat să fim obiectivi și sinceri în toate articolele noastre. Am căutat să vă oferim știri și reportaje frumoase, cu aspecte pozitive din viața comunității noastre, cu convingerea că binele trebuie să devină adevăratul model generator de audiență, iar abordarea profesionistă (și nu vânătoarea de like-uri de pe rețelele de socializare) a fiecărui subiect trebuie să fie etalonul calității produselor media pe care le oferim publicului. În bună parte, ne-ați dat dreptate, ne-ați apreciat și ne-ați devenit prieteni. Iar pentru aceste lucruri, o dată în plus, vă mulțumim !
Poate tocmai de aceea, chiar dacă nu am ”spart” topurile audienței pe internet, am reușit să creștem și în acest an tirajul ediției tipărite și numărul abonaților on-line. Ceea ce este însă și mai important pentru noi, mai ales în condițiile în care conținutul mass-media pe care-l creăm este oferit GRATUIT publicului, este că proiectul nostru s-a bucurat de un parteneriat serios, sincer, reciproc avantajos cu majoritatea administrațiilor locale din regiunea Văii Jiului, cu autoritățile județene și naționale, dar și cu agenții de publicitate, firme și companii care au ales să-și promoveze activitatea și/sau ofertele prin intermediul publicațiilor noastre, atât în print, cât și în on-line. Acest lucru ne-a permis ca, în ciuda unui an greu, din punct de vedere economic, să rămânem în topul județean al celor mai eficiente companii de media, unde cifrele de bilanț ne plasează pe un onorant loc pe podium, respectiv Locul 3 în ”Top firme de profil mass-media” din județul Hunedoara și Locul 3 în ”Top Profit”. Încă un motiv în plus pentru ca tuturor celor care ne-ați fost parteneri de încredere să vă mulțumim !
Datorită parteneriatului nostru cu alte publicații on-line, o bună parte din articolele noastre pot fi lecturate în mediul on-line și pe alte platforme media, ”Avântul liber” sau ”Info Petrila” fiind exemple edificatoare în această direcție. Mai mult, datorită prietenilor noștri de la HD365.RO, ”Exclusiv” s-a văzut și pe TV, acolo unde am adus în fața dumneavoastră oameni de ispravă și lideri ai comunităților locale, într-o serie de interviuri de colecție. Iar pentru această oportunitate, mulțumim colegilor și prietenilor din excepționala echipă a postului de televiziune HD365, dar și invitaților care ne-au onorat cu prezența lor în emisiune.
Noul An 2022 ne va plasa pe aceleași coordonate. Nu avem alt țel decât să vă informăm corect, simplu, echidistant și sincer. Rămânem fideli misiunii noastre de a vă oferi, zi de zi, știri, nu baliverne !
Cu aceste gânduri, vă invităm să rămâneți alături de noi și, drept pentru care vă îndemnăm, așa cum o facem de 21 de ani, să ne citiți. Sau cum spune sloganul nostru: ”Citiți, ca să știți !”
La mulți ani ! Să ne regăsim cu bine în 2022 !