La Deva se dă startul tururilor de ciclism în județul Hunedoara

Home Stiri la zi La Deva se dă startul tururilor de ciclism în județul Hunedoara
La Deva se dă startul tururilor de ciclism în județul Hunedoara

Odată ce primăvara s-a instalat definitiv, amatorii de ciclism au invadat pistele pentru biciclete în toate orașele unde acestea există, dar și cele mai frumoase trasee de ciclism din județul Hunedoara.

La finalul acestei săptămâni se de oficial și startul competițional al tururilor de ciclism în județul Hunedoara, pe agenda Asociației Județene de Ciclism Hunedoara și a Clubului Sportiv Făerag figurând mai multe concursuri. Potrivit președintelui CS Făerag, ing. Ioan Omotă, principal organizator al competițiilor de ciclism din județul Hunedoara, prima cursă a sezonului 2022 va avea loc la finalul acestei săptămâni, la Deva, acolo unde pasionații acestui sport sunt invitați să participe la ”Turul Municipiului Deva”, aflat la ediția cu numărul zece. ”Este ediția a X-a, ultima în acest format. Așadar, menținem atât traseul CTI, cât și cel de FOND, cu multe îmbunătățiri ale carosabilului. Cățărarea, clasică deja, la Căprioara îi așteaptă cu nerăbdare pe concurenți. Pentru a fi mai incitant, vom face clasament atât pentru Campionatul Județean de Șosea, cât și ca primă etapă1 pentru Cupa Județului Hunedoara la ciclism”, spune Ioan Omotă.

Turul Municipiului Deva la Ciclism este organizat de AJCHD cu susținerea Primăriei municipiului Deva și în parteneriat cu: Federația Română de Ciclism, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara, Asociația ”Ținutul Momârlanilor”, Direcția Județeană de Sport și Tineret Hunedoara, Asociația de Turism Retezat, Complex Turistic ”Montana”, Asociația ”Eco-Țara Hațegului – Retezat”, Societatea Națională de Cruce Roșie și Camping ”La Cetate”. Startul în ”Turul de Ciclism al municipiului Deva” va avea loc sâmbătă, 7 mai 2022, ora 11,00 (pentru secțiunea CTI), respectiv duminică, 8 mai 2022, ora 11,00 (pentru secțiunea Fond).

În completarea acestui eveniment ciclist de anvergură, la Șoimuș va avea loc prima ediție a ”Cupei Primăverii” la ciclism, competiție rezervată copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani care sunt pasionați de pedalatul pe bicicletă. Startul în această competiție va avea loc duminică, 8 mai 2022, de la ora 9,00 din fața Școlii generale din comuna Șoimuș, acolo unde se pot înscrie toți cei care doresc să participe la acest concurs. Tot pentru copiii pasionați de ciclism urmează să se desfășoare, pe data de 29 mai 2022 și pe 5 iunie 2022, alte două competiții, respectiv ”Cupa județului Hunedoara – Tinerii Cicliști” (ediția a II-a), la Peștișu Mic și Josani, respectiv ”Tinerii pe bicicletă” (ediția a III-a), la Deva.

Pe agenda competițională a AJCHD, mai figurează alte două competiții de ciclism deosebit de apreciate. Este vorba despre Turul Văii Jiului – Ținutul Momârlanilor (programat pentru luna iulie), respectiv Turul Țării Hațegului (programat pentru luna august).

Mai multe detalii despre competiții de ciclism din județului Hunedoara puteți afla accesând pagina web: https://ajchd.ro