În Ținutul Pădurenilor, la Lelese, obiceiul măsuratului oilor se ține de mai bine de cinci secole, în a doua jumătate a lunii mai. La fel a fost și în acest an, când pe Dealul Purcărețului, toți proprietarii de oi din zonă s-au adunat la stână, pentru a purcede la acest obicei strămoșesc. Le-au fost alături și frumoase băcițe, îmbrăcate în straiele pădurenești de sărbătoare, dar și mulți vizitatori veniți de pe tot cuprinsul județului Hunedoara să participe la această sărbătoare. Între aceștia s-au numărat și oficialități ale județului, în frunte cu președintele CJH, Laurențiu Nistor.
”Am petrecut o după-amiază într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu oameni buni, harnici și primitori, în comuna Lelese din Ținutul Pădurenilor. Aici, tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, așa cum se obișnuiește pe aceste meleaguri și mă bucur să văd că moștenirea seculară este transmisă din generație în generație. „Măsuratul oilor” a devenit o sărbătoare pentru că oamenii acestor locuri știu cât de important este să fii aproape de semenii tăi și să prețuiești fiecare zi. Îi felicit pe toți cei implicați în organizarea acestui eveniment! Tradițiile trebuie păstrate!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJH.
Acesta a dat o tură și prin târgul din sat, împreună cu primarul comunei Lelese, Gheorghe Ciprian Achim și cu administratorul public al județului Hunedoara și a cumpărat chiar o glajă de pălincă, cu care să-și cinstească prietenii. Odată cu sărbătoarea Măsuratului Oilor, la Lelese a fost și mare târg, în care gospodarii au putut să găsească toate cele vrute și nevrute, necesare în gospodărie, dar s-au putut și bucura de spectacolul artistic oferit de organizatorii acestui eveniment, Primăria comunei Lelese și Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a județului Hunedoara.
Aici, la stâna de pe Dealul Purcărețului, ciobanii au făcut, după obicei, mulsul oilor și măsurarea laptelui. Datina spune că pentru noroc și prosperitate, în vasele în care se strânge laptele se pun bănuți sau obiecte de metal, iar obiceiul a fost respectat și în acest an. Apoi, dup calcule meșteșugite, doar de ciobani știute, a fost desemnat băcioniul anului 2022. Băcioniul este proprietarul oilor de la care s-a măsurat cel mai mult lapte în această zi, iar el va fi primul la rând pentru a lua brânza.
De pe acum, oile din Lelese vor sta împreună, la stână. Și viața la stână se desfășoară după reguli bine stabilite, păcurarii păzesc oile zi și noapte, dormind în cojoc, unul de o parte și altul de cealaltă a țarcului. Câinii sunt nelipsiți în stână, iar dacă se întâmplă să vină lupul, aceștia vor apăra oile, eventualele pagube fiind în contul proprietarului. Stâna e compusă din mrejă – țarcul și strunga unde intră oile la muls, colibă – unde se strânge laptele. În ceaun se adună laptele, iar sălcinerul este trunchiul unde se pune cașul la stors.
La sfârșitul lunii septembrie se strică stâna, iar la prima zăpadă proprietarii își duc oile acasă. Anul următor, de Sf Gheorghe, se strâng din nou și se înțeleg să facă stâna și să reia rânduiala.
Foto: Remus Suciu