Ziua Internațională a Copiilor va fi marcată, așa cum se cuvine, și la Vulcan, acolo unde autoritățile publice locale au pregătit un program divers, cu activități pe placul copiilor.
”Nu doar cu prilejul acestei zile, dar mai acum, când sărbătorim ziua de 1 Iunie, ne pregătim să facem totul pentru copiii Vulcanului. Activitățile pe care le organizăm în cinstea Zilei Copilului, în municipiul Vulcan, se vor întinde pe o perioadă de mai multe zile. Pentru ziua întâi (sâmbătă, 28 mai) vom organiza o serie de competiții între școli și/sau cartiere ale orașului, unde peste 400 de copii vor participa la meciuri de handbal, baschet, fotbal, șah, arte marțiale. Noi asigurăm cupele, medaliile, diplomele și dulciuri pentru toți participanții. În ziua a II-a și a III-a (luni și marți), aproape 1000 de copii vor primi cadou din partea Primăriei municipiului Vulcan invitația de a viziona un film cu tematică pentru copii, la Cinematograful Luceafărul. În fine, pentru ziua a IV-a (miercuri, 1 iunie): vă așteptăm cu surprize, pentru toți copii pe care îi invităm, de la ora 15,00 a zilei de 1 Iunie, în fața Primăriei. Vrem să fie o zi magică și credem că așa va fi !”, a declarat Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan.
Pentru copiii din Vulcan, actorii Teatrului ”I.D. Sîrbu” vor prezenta, pe scena din fața Primăriei municipiului Vulcan, piesa de teatru ”Misterele Magiei” cu Valentin Neacșu, iar la Cinematograful Luceafărul va rula, într-o proiecție specială, pelicula ”Inimă de foc: Neînfricata”, un film de desene animate preferat de copii.