La București se desfășoară, în aceste zile, cea de-a XV- a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă.
În cadrul evenimentului a fost prezentată și cea mai recentă carte a scriitorului Valeriu Butulescu, printre puținii scriitori din Valea Jiului ”listați” la ediția din acest an a Bookfest. Chiar dacă autorul nu a putut fi prezent la prezentarea volumului ”Teatru”, apărut la Editura Zodia Fecioarei, cartea a fost prezentată de poeta Maria Mona Vâlceanu, care a îngrijit această ediţie. ”Îi mulțumesc poetei Maria Mona Vâlceanu pentru prezentarea cărții mele în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest, la care sunt onorat că sunt prezent cu acest recent volum de teatru. Cartea este o trilogie, bazatăă pe trei piloni importanţi ai istoriei şi culturii noastre; Decebal, Bolyai, Urmuz. Mulţumesc de asemenea d-lui academician Gheorghe Păun, care a prefaţat această carte, fiind spiritul care a condus la apariţie ei”, ne-a declarat scriitorul Valeriu Butulescu.
Salonul Internațional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei Japoniei din București.