Două filme documentare de excepție, ce ilustrează viața și personalitatea unor personalități emblematice din istoria României, M.S. Regina Maria a României și M.S. Regele Mihai I al României, vor rula la Deva, în cadrul unui eveniment cultural special care va avea loc în 24-25 iunie 2022 de la ora 19,00 în sala mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean“, în organizarea Primăriei Municipiului Deva și Centrului Cultural „Drăgan Muntean“ Deva.
Este vorba despre proiecția filmelor documentare „Maria, Inima României“ (vineri, 24 iunie 2022) și „Regele Mihai: Drumul către casă“ (sâmbătă, 25 iunie), aceasta fiind urmată de o discuție cu echipa producătorilor celor două filme, echipă condusă de John Florescu. Din echipa de producție a filmului fac parte Viorel Chesaru – producător senior, Dan Drăghicescu – producător asociat, Mircea Lăcătuș – editor și producător arhive și Laura Beldiman – cercetător și asistent editorial.
Evenimentul ce va avea loc la Centrul Cultural „Drăgan Muntean“ face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022, o continuare a celui din 2019, de promovare a filmului documentar „Maria, Inima României“ și include noua versiune a documentarului „Regele Mihai: Drumul către casă“.
Directorul Muzeului Național de Istorie a României, Ernest Oberlander-Târnoveanu spune despre acest ultim film că este „o adevărată bijuterie istorică“. Versiunea Director’s Cut include noi materiale despre perioada complicată a tinereții Regelui Mihai, așa cum a fost descrisă în jurnalul personal al Reginei Maria. Documentarul prezintă și detalii din perioada de izolare personală și socială a Regelui din timpul exilului din Elveția, dar și motivele pentru care Regele Mihai a ezitat să se întoarcă în România. Totul din perspectiva celor care i-au fost aproape în acea perioadă.
Documentarul ,,Maria, Inima României“ a fost premiat în 2019 ca cel mai bun documentar istoric la Gala IPIFF (Independent Producers Gala) din București și difuzat în 15 orașe din România și în străinătate. „Acest film o aduce din nou la viață pe Regina Maria, așa cum a fost și așa cum noi, românii, ar trebui să fim. Este un film pentru istorie“ a considerat Ioan Aurel Pop, Președintele Academiei Române.
„Sunt bucuros să promovez pentru publicul din România cele trei filme realizate împreună cu echipa mea: „Războiul Regelui“ (2016), „Maria, Inima României“ (2018) și „Regele Mihai: Drumul către casă“ (2021). Documentarele prezintă o parte importantă din istoria României, din 1860 până în prezent, și sper ca publicul român să afle mai multe despre eroii săi vizionându-le”, a declarat John M. Florescu, fondatorul Chainsaw Film Productions și producătorul filmelor.
„Turneul Național de Educație Istorică 2022 va fi ca o ploaie de vară după o lungă secetă, un maraton de proiecții gratuite a documentarelor istorice în peste 25 de orașe din țară. O istorie bine înțeleasă în prezent, reflectă viitorul următoarelor generații”, a subliniat Dan Drăghicescu, producătorul asociat al documentarelor.
Accesul publicului la cele două proiecții cinematografice se face gratuit, în limita locurilor disponibile în sala de spectacol.