Companii de dans din Israel, Spania, Germania, Franța sau Italia aduc la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS 2022) unele dintre cele mai apreciate creații din domeniu la nivel mondial.
Kibbutz Contemporary Dance Company din Israel prezintă spectacolul „Nevoia de mângâiere”, coregrafia, scenografia și luminile fiind semnate de Rami Be’er. „O creație extraordinară a unui artist cu experiență și a unui maestru al artei. Nivelul tehnic al companiei este excepțional!”, scria criticul Ruth Eshel, referindu-se la acest spectacol. Evenimentul este programat în 27 iunie, de la ora 22:00 și în 28 iunie, de la ora 18:00, la Fabrica de Cultură – Construcții SA – UniCredit – Sala Faust.
Jesús Carmona Dance Company vine la Sibiu cu spectacolul „Mai sus!”. „Ideea acestui spectacol s-a născut dintr-o întâmplare personală care m-a făcut să pun la îndoială relația bărbaților și a femeilor cu masculinitatea în secolul al XXI-lea. În căutarea unui răspuns, am ajuns să înțeleg mai profund, în fiecare zi, în ce fel de societate trăim și ce putem face să o îmbunătățim, căci poate chiar cele mai simple și mai cotidiene atitudini sunt cele care trebuie schimbate. Am vrut să transpun în scenă această evoluție personală, cu gândul că arta deschide sufletul către înțelegere și cu speranța că pot emoționa sau deschide ochii până și celui mai reticent spectator față de tema sugerată de spectacol”, spune Jesús Carmona. Reprezentațiile acestui spectacol sunt programate în 2 iulie, ora 21:00 și în 3 iulie, ora 18:00, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Cea de-a doua reprezentație va fi transmisă și online.
Noa Wertheim semnează coregrafia spectacolului „Grădina Paradisului”, al Vertigo Dance Company din Israel. Creția este o operă de artă în care trupul se contopește cu straturile sale spirituale lăuntrice, cu interiorul fiecărei ființe, fiecărui dansator, în timp ce se împletește cu o țesătură cunoscută. Spectacolul va avea loc în 29 iunie, la ora 18:00, și în 30 iunie la ora 17:00, la Fabrica de Cultură – Construcții SA – UniCredit – Sala Faust. Cea de-a doua reprezentație poate fi urmărită și online.
În programul FITS 2022 figurează și multe alte spectacole de dans, atât în sălile de spectacole, cât și în spațiile deschise. Publicul poate cumpăra bilete și poate consulta programul complet pe site-ul www.sibfest.ro și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară între 24 iunie și 3 iulie și tema ediției din acest an este FRUMUSEȚE. Timp de zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la aproape 800 de evenimente în 80 de spații de joc.