Rezultatele admiterii la cele trei facultăți ale Universității din Petroșani, în prima sesiune organizată pentru viitorul an universitar 2022-2023 au fost afișate sâmbătă, 23 iulie 2022, pe pagina web a instituției de învățământ superior din Valea Jiului.
Acestea pot fi consultate de cei interesați urmând linkul: https://www.upet.ro/admitere/2022/rezultate/
Candidații admiși vor verifica rezultatele după numărul de dosar din contul de candidat, respectiv fișa de înscriere/ legitimația de concurs primită pe email.
Confirmarea locului ocupat prin concurs la licență și master (români) se va face în perioada 25 – 28 iulie 2022 la sediul Universității din Petroșani, programul fiind de luni până joi, între orele 9-15.
Pentru candidații admiși la Licență (Rep. Moldova) confirmarea locului ocupat prin concurs se va face în 28 iulie 2022. Pentru candidații admiși pe locurile Românilor de pretutindeni (Rep. Moldova), confirmarea locurilor se va face cu sprijinul Asociației Studenților Basarabeni din Petroșani, împuterniciți de Universitatea din Petroșani, în data de 28 iulie, la Chișinău. Fiecare candidat va fi contactat direct de către reprezentanți. Pentru confirmarea locului ocupat prin concurs candidații admiși trebuie să prezinte actele de studii (Diploma Bacalaureat + Foaie matricolă) în original, copii după Certificatul de naștere, pașaport, carte de identitate. Fiecare candidat declarat admis va confirma un singur loc de studiu, completând formularul din Anexa nr. 4.
Taxa de înmatriculare (30 lei pentru studii de licență, 60 lei studii de master) trebuie achitată din momentul în care ați fost declarat admis, începând din 25 iulie până în 28 iulie pentru confirmarea locului, iar dovada plății trebuie prezentată la comisiile de admitere ale facultăților.
Este nevoie de diplomele în original pentru confirmarea locurilor „român buget” (fără taxă). Dacă ați fost admis la locurile cu taxă, se depun la dosar actele în copie xerox, dar trebuie să prezentați acte în original pentru certificarea cu originalul.
Înmatricularea se face la comisiile de admitere la sediul Universității.