Momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vîlcan

Home Cultură Momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vîlcan
Momente emoționante și trăiri profunde la ceremonialul dedicat Eroilor Marelui Război în Panteonul de la Pasul Vîlcan

În amintirea vremurilor în care idealurile naționale și dragostea de neam și țară erau apărate cu armele în mâini, cu curaj și demnitate, faptele unor adevărați români, scrise cu sânge în Marele Război al Reîntregirii, au prins rădăcini la Pasul Vulcan, în vârful muntelui, în emoționantul ansamblu monumental ridicat la cota 1621 m, chiar pe locul în care Armata Română a dat prima mare bătălie pentru recâștigarea Ardealului, în august 1916.

Peste 500 de pelerini, bravi patrioți și iubitori de istorie au urcat aici sâmbătă, 20 august 2022, pentru a participa la cea de-a VII-a ediție a ceremonialului cultural, istoric și patriotic dedicat Eroilor militari ai Armatei Române căzuți în bătăliile de aici care au consemnat drumul istoric ”De la Război spre Marea Unire”, eveniment organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, în colaborare cu Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din județul Hunedoara, cu Filiala județeană Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor-Regina Maria” și cu inimosul patriot local Emil Părău.

Platoul din fața Memorialului Eroilor ridicat aici în 2016, la inițiativa aceluiași Emil Părău, împreună cu cea a regretaului primar al Vulcanului, Gheorghe Ile a fost din nou scena unor momente emoționante care s-au derulat aici în fața sutelor de oameni, veniți cu inima deschisă din toată Valea Jiului, dar și din Gorj, Vâlcea, Dolj, Sibiu, Alba, București și Hunedoara, pentru a aduce prinosul lor de recunoștință celor mai bine de 1500 de soldați soldați români care, în bătăliile din august-octombrie 1916 au scris aici, cu jertfă de sânge, file din cartea de aur (încă prea puțin cunoscută!) a Istoriei României, eliberând prima palmă de pământ românesc din Transilvania și trasând începutul unui drum ireversibil al Unirii tuturor românilor, act consfințit la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia.

Despre semnificația acestor momente istorice au vorbit atât reputatul istoric prof.univ.dr. Mircea Baron și pasionatul istoric Ioan Dorel Șchiopu (președintele Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale Cultul Eroilor-Regina Maria) cât și oficialitățile care au dat curs invitației primarului municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, participând la aceste ceremonii: Petru Călin Marian – prefectul județului Hunedoara, Nicolae Muja – subprefectul județului Gorj, Gheorghe Nechifor – vicepreședinte al Consiliului județean Gorj, Alin Țambă – vicepreședinte al Consiliului județean Hunedoara, gen.lt. Neculai Băhnăreanu – președintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retrasegere ”Alexandru Ioan Cuza” și col. Mircea Constantinescu – președintele Asociației Județene Hunedoara a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retrasegere ”Sarmizegetusa”. Pentru ca toți cei prezenți să înțeleagă însă și mai bine momentele istorice petrecute acum mai bine de un secol, pasionații reprezentanți ai asociațiilor ”Tradiții Ostășești” (Claudiu Vulpan) și ”Detecții Gorj” (Valentin Cîrstea) au prezentat o serie de arme, efecte și uniforme militare de epocă, unele vestigii fiind descoperite chiar în tranșeele de luptă ale căror urme brăzdează încă și astăzi Munții Vîlcanului.

La fel de emoționante au fost cuvintele de rugăciune rostite de soborul de preoți format din părintele protopop Petrache Crețu, preotul militar Constantin Turean și preotul Mihai Iancu, care au săvârșit un Te Deum în memoria Eroilor de la Pasul Vîlcan.

La fel de emoționante au fost și momentele salvelor de artilerie, al ridicării drapelului pe catarg, raportul gărzii militare de onoare, ceremonia depunerii de coroane de flori la monumentele MS Regele Ferdinand I, MS Regina Maria, generalilor Ion Dragalina și Ion Culcer, ale colonelului Dumitru Cocorăscu, locotentelului Emil Popovici, locotenentului Gheorghe Tătărăscu și bravei eroine de la Jii, sublocotententul Ecaterina Teodoroiu, iar în aplauzele mulțimii au defilat glorioasele drapele de luptă ale regimentelor din Brigăzile 21 și 22 ale Diviziei a 11-a a Armatei Române (ale căror copii se află în custodia Primăriei municipiului Vulcan), purtate cu onoare de membri ai Poliției Locale.

Poate că multe sunt cuvintele care ar trebui așternute pe hârtie, spre aducere aminte celor de azi și celor de mâine că drumul spre idealul României Mari și libere a pornit și de aici, din Munții Vîlcanului, însă acestea abia de încap în marea carte de istorie a neamului românesc, darămite într-un articol de ziar.

Pe drept cuvânt, istoria ultimului secol și unul dintre cele mai crunte episoade de luptă date pe crestele Vîlcanului, în pasul de trecere spre Gorj, pe străvechiul ”drum al romanilor”, devenit apoi ”al lui Mihai Viteazu” și, mai apoi, ”al poștalioanelor”, au adus Pasul Vîlcan în atenția a mii de oameni care vin acum aici nu doar pentru a admira peisajul de vis din golurile alpine, ci și mărturiile unui important crâmpei din istoria Neamului Românesc.

Glorie eternă eroilor militari, onoare celor ce înțeleg și știu să le prețuiască jertfa și cinste celor ce știu să le păstreze vie amintirea!

Fotografii: Sergiu Vințan