Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani este, alături de alte 8 instituții de învățământ din România, desemnate de Ministerul Educației, școală-pilot pentru descentralizarea curriculară la nivel primar, gimnazial și liceal teoretic.
Acest lucru va permite cadrelor didactice din structura unității de învățământ din Valea Jiului să aplice un program de modulare a disciplinelor la clasele V-XII, prin care numărul acestora va fi redus la maxim 10 discipline pe săptămână, iar la clasele a VIII-a și a XII-a, în ultimele două module a câte șase săptămâni, elevii vor efectua orele la disciplinele pentru Bacalaureat și engleză în regim fizic, iar celelalte discipline în sistem sincron sau asincron.
Din rândul școlilor-pilot abilitate să experimenteze descentralizarea curriculară la nivel primar, gimnazial și liceal teoretic, mai fac parte: Colegiul Național ”Decebal” Deva, Școala Gimnazială ”M. Eminescu” Buhuși, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Colegiul Național ”G.C. Murgoci” Brăila, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” București, Liceulo Teoretic ”Nicolae Iorga” Brăila, Liceul Teoretic ”Constantin Angelescu” Ianca.
Totodată, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani este inclusi și într-un alt proiect pilot în domeniul educației, prin care este implementat la nivelul întregii unități de învățământ ”Catalogul electronic”. Din cadrul acestui proiect-pilot mai fac parte și alte unități școlare din județul Hunedoara, după cum urmează: Școala Gimnazială din Luncoiu de Jos, Licelul Teoretic ”IC Brătianu” Hațeg, Liceul Teoretic ”Avram Iancu” Brad, Liceul Sportiv ”Cetate” Deva, Școala Gimnazială ”Mircea Sântimbreanu” Brad, Școala Gimnazială nr. 7 Petroșani, Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani, Liceul Tehnologic de Transport Feroviar ”Anghel Saligny” Simeria, Școala Gimnazială ”Sf. Varvara” Aninoasa, Colegiul Național Pedagogic ”Regina Maria” Deva, Școala Gimnazială ”Andrei Șaguna” Deva, Școala Gimnazială din Vața de Jos.