Călătorind pe autostrada dinspre Viena spre Salzburg, la un moment dat ţi se oferă pe partea dreaptă o imagine magnifică. O splendidă clădire barocă, cocoţată pe un deal stâncos, dominând Valea Wachau, vale pe unde Dunărea îşi face drum spre alte ţinuturi îndepărtate trecând printre podgorii scăldate în soare şi sate deosebit de pitoreşti. Indicatoarele ne arată că “fortăreaţa castel” este celebra Abaţie Melk de numele căreia se leagă numeroase istorii, legende şi secrete.
Cine nu a citit Numele Trandafirului al cunoscutului scriitor Umberto Eco şi nu a rămas pătruns de misterele abaţiei, sau romanele lui Dan Brown, unde Melk-ul este pomenit adeseori, legat de secrete şi legende vechi de când lumea?!
Alegem să parcăm la baza dealului şi plecăm pe jos spre abaţie. Traversăm micul orăşel cochet, cu străduţe înguste dar frumos pavate şi pline de farmec, clădiri istorice cu faţade bine îngrijite decorate cu jardiniere din care se revarsă cascade de flori multicolore, cu terase şi locuri de shopping pentru turişti,cu indicatoare la orice pas, spaţii verzi şi grădini bine amenajate. După un urcuş de câteva minute ajungem în faţa abaţiei, leagănul călugărilor benedictini din Austria. Avem înaintea noastră unul dintre cele mai faimoase lăcaşuri istorice ale creştinismului monahic european, lăcaş dublat de o rară distincţie, aceea de a fi de peste o mie de ani de la înfinţarea sa în 1089 un loc al academismului teologic dar şi laic.
Chiar dacă oficial cădirea este donată călugărilor benedictini după anul 1000, numele de Melk ne apare menţionat întrun document oficial încă din anul 831, iar începând cu anul 955, întreaga regiune este dăruită de către regele Otto cel Mare lui Luitpld, din familia Babenberg.De castelul de la Melk se leagă numele lui Leopold I, care şi-a avut aici pentru o perioadă de timp reşedinţa, a lui Henric I care în 1014 a transportat la Menk rămăşiţele Sfântului Colman, fiu de rege irlandez mort ca martir după întoarcerea de la o cruciadă din Ţara Sfântă în apropiere de Viena, dar mai ales a lui Leopold al II-lea care a chemat la 21 martie 1089 la Melk pe călugării benedectini de la Lambach. Din acel moment, călugării ordinului benedictin au trăit, au locuit aici şi au dezvoltat permanent aşezământul monastic.
Începând cu secolul al XII-lea, călugării au înfiinţat aici o bibliotecă care a ajuns în prezent una dintre cele mai preţioase din lume, ascunzând în camerele ei mii de documente vechi, de o valoare inestimabilă. Abaţia Melk a cunoscut de-a lungul timpului măreţie şi decădere. În anul 1297, un incendiu teribil a distru aproape toate clădirile de la Melk. Între 1306 şi 1324, abatele Urlich al
II-lea a înercat reconstruirea clădirilor, dar fără măreţia lor de altă dată. Un alt moment crucial al abaţiei este în anul 1414, când după Conciliul de la Konstanz s-a decis reformarea lăcaşurilor monahale, iar ca punct central al reformei a fost alesă Abaţia din Melk, model de disciplină monahală care a dat dintre călugării săi mulţi stareţi pentru mănăstiri din Austria şi Germania.
Totuşi, istoria Melk-ului este strâns legată de numele lui Berthold Dietmayr, un tânăr călugăr în vârstă de 30 de ani, care a fost ales abate în anul 1700 şi care cu ajutorul arhitectului Jakob Prandtauer timp de 40 de ani au construit şi adus Abaţia Melk la forma pe care o păstrează şi astăzi. Trebuie să menţionăm faptul că artiștii baroci cei mai importanţi din Austria au contribuit la transformarea mănăstirii în bijuteria pe care milioane de turişti din lumea întreagă o admiră. Ultima mare restaurare s-a realizat între anii 1978-2000 cu un efort financiar considerabil.
Revenind în prezent, după parcurgerea unei curţi interioare splendide, pătrundem în universal miraculous al abaţiei. Într-o succesiune de 11 încăperi este amenajat un muzeu tematic. Sub denumirea” Calea de la Ieri la Azi”, folosindu-se din plin mijloace moderne de prezentare, ni se oferă o întreagă lecţie de istorie şi artă a abaţiei şi nu numai. Fiecare încăpere diferă de celelalte prin arhitectură, cromatică, lumini, toate având drept scop relevarea coplexităţii vieţii monastice dar mai ales apropierea oamenilor de sacru. Pe aceaşi parte cu muzeul, urmând traseul de vizitare, se ajunge la Sala de Marmură, o adevărată bijuterie arhitectonică cu pereţii din marmură de diverse culori, acoperţi cu ornamente aurite din belşug, un spaţiu generos folosit în trecut drept sală de mese pentru familiile imperial şi oaspeţii importanţi ai abaţiei. Deasupra uşilor sunt inscripţionate mesaje ale Sf. Benedict : „Et omnibus congruus honor exhibeatur” (Fiecaruia să i se acorde onoarea care i se datorează) şi „Hospites tanquam Christus suscipiantur” (Oaspeţii trebuie primiţi aşa cum ar fi primit Christos).
Înainte de a pătrunde în Biblioteca abaţiei, de pe o superbă terasă ni se aşnerne la picioare o imagine de vis. Oraşul, Valea Wachau, Dunărea şerpuitoare, câmpii, dealuri şi munţi în depărtare, toate acestea ne fac să pierdem minute bune în contemplare.Totuşi doar după ce ătrundem în bibliotecă realizăm de ce Abaţia din Melk este cu adevărat specială. Într-o mănăstire benedictină, biblioteca reprezintă a doua clădire ca importanţă după biserică. La Melk, acesta se întinde în 12 încăperi, în circuitul turistic fiind incluse doar două. Închipuiţi-vă 12 încăperi pline de manuscrise, o succesiune de rafturi cu volume originale vechi, aşezate pe secţiuni şi categorii, 100 000 de volume cu caracter religios dar şi laic, de o valoare inestimabilă, sute de mii de cărţi în care o parte din istoria lumii se îngrămădeşte între coperţile din piele cu cotoare frumos încrustate.
Atât Marea Bibliotecă, cât şi sala Micii Biblioteci sunt decorate cu superbe fresce de tavan, realizate de acelaşi Paul Troger între 1731-1732, artist ce a decorat şi tavanul Sălii de Marmură. Tematica aleasă pentru încăperile bibliotecii este credinţa.După vizita în Bibliotecă, paşii ne poartă spre cea mai importantă clădire a abaţiei, Biserica. După coborârea unei scări în spirală, ajungem în lăcaşul bisericii, o încăpere care îţi taie răsuflarea, construită pentru preamărirea lui Dumnezeu. Impactul vizual este devastator: frescele cupolei arată cerurile cum se deschid deasupra muritorilor, lupta călugărilor pentru virtute, dar şi încoronarea sacrificiului prin martiriul Apostolilor Petru şi Pavel, victorie splendid redată în picturile altarului. Stuccurile aurite, statuile în mărime naturală a Sf. Benedict, Coleman şi a altor sfinţi, atmosfera plină de încărcătura mesajului religios, fac din vizita bisericii un prilej de introspecţie, un prilej de întoarcere spre noi înşine şi spre Creator în acelaşi timp.
Cu sufletele pline de emiţie părăsim Biserica şi ieşim afară, în lumina puternică a soarelui pentru a vizita grădinile abaţiei, ele însele model de măiestrie peisagistică. Plecăm după o jumătate de zi petrecută la Melk cu impresia că omul poate realiza multe lucruri măreţe atunci când de partea lui se află harul divin.