Peste cinci ore s-au luptat pompierii militari în nopatea de vineri spre sâmbătă, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o cabană din localitatea Vulcan.
La misiune au participat pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Vulcan.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișul clădirii și la mansarda acesteia, pe o suprafață de aproximativ 200 de mp.
Echipajele operative au acționat în forță, din interior, pe mai multe direcții, incendiul fiind localizat și mai apoi lichidat, 75% din suprafața clădirii (parter și etaj) fiind salvată.
Din fericire, nu au existat victime, o singură persoană a fost asistată medical la fața locului de către paramedicii SMURD, ca urmare a unui atac de panică.
Cauza probabilă a declanșării incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.