Organizația Patronală din Turism Deva-Hunedoara va organiza, în acest an, pentru prima dată în România, un curs postuniversitar de calificare pentru Manageri de Destinație Turistică.
Organizațiile de Management al Destinației (OMD) sunt obligate prin lege sa aibă în organigramă un post de manager de destinație turistică. Președintele Organizației Patronale din Turism Deva-Hunedoara, dr.ec. Lucian Stranciu-Gorun spune că aceasta ocupatie a fost recent introdusă in Codul Ocupațional din România (COR), iar cursurile de calificare pot fi organizate doar de către universități. ASE București este prima universitate acreditată in acest sens.
Facultatea Business și Turism – ASE Bucuresti, prin Centrul teritorial Deva, lansează înscrierea pentru cursul postuniversitar de formare și dezvoltare profesională continuă MANAGER DESTINAȚIE TURISTICĂ, un curs de 180 ore acreditat ANC pentru calificarea ”Manager destinatie”. Total credite: 23.
Solicitantul va prezenta un dosar pe care se vor înscrie datele de identificare, inclusiv adresa de email și numărul de telefon, cu următoarele acte:
a) fișa tip de înscriere;
b) diploma de licență ori documentul echivalent acesteia și foaia matricolă (suplimentul la diplomă) sau documentul echivalent acesteia, copii conform cu originalul;
c) copia certificatului de naștere, certificată conform cu originalul;
d) copia buletinului/cărții de identitate;
e) adeverința medicală eliberată de medicul de familie sau de o altă unitate autorizată, care să ateste că este apt pentru a urma programul la care solicită înscrierea;
f) chitanța care atestă plata taxei de înscriere de 125 lei
Dosarele de înscriere se pot trimite si pe mail (la secretariatul Centrului teritorial Deva): mirela.luchian@ase.ro .
Termenul de înscriere este: 05.02.2023
Taxa de școlarizare de 3000 lei se va plăti în două tranșe, după începerea cursului (termenele vor fi stabilite ulterior).
Cursul se va desfășura în sistem hibrid: Orele de teorie online, seminariile și practica la sediul ASE – Centrul teritorial Deva