Start la înscrieri pentru competiția ”Parângul Night Challange”, ediția a X-a

Home Stiri la zi Start la înscrieri pentru competiția ”Parângul Night Challange”, ediția a X-a
Start la înscrieri pentru competiția ”Parângul Night Challange”, ediția a X-a

La inițiativa și sub coordonarea pasionatului polisportiv Avram Iancu din Petroșani, în stațiunea turistică Parâng se derulează una dintre cele mai populare competiții sportive de alergare montană și schi de tură, destinată iubitorilor de munte din întreaga țară, care sunt provocați să descopere farmecul întrecerilor la aceste probe sportive pe timp de noapte.

”Parângul Night Challange” ajunge anul acesta la ediția cu numărul X, o ediție aniversară, care va avea loc în data de 18 februarie 2023, ora 18,00. ”Ne bucurăm că am reușit să ajungem la această ediție anivesrară și că vom putea, din nou, alături de cei care iubesc muntele și sunt pasionați de alergare și schi de tură, să urcăm iarna, noaptea, spre piscurile Parângului. Sigur că nu este o competiție foarte ușoară, și asta nu doar pentru faptul că ea se desfășoară pe timp de noapte sau în sezonul de iarnă, ci și pentru că presupune parcurgerea unui traseu de circa 4,5 km cu o diferență de nivel de 1000 de metri. Practic, sportivii vor pleca de la stația de pornire a telescaunului vechi și au ca punct de sosire vârful Parângul Mic”, spune Avram Iancu.

Startul înscrierilor pentru cei care vor să participe la acest eveniment sportiv de tradiție în Valea Jiului a fost deja dat, iar înscrierile se fac on-line, pe pagina web dedicată evenimentului (https://parangulnight.bike-run-petrosani.ro/inscriere/). Înscrierea pentru copii (la categoria sub 10 ani, categoria 10-14 și categoria 15-18) este GRATUITĂ și se efectuează direct la fața locului, în ziua de concurs, doar în prezența unui părinte. Este interzisă participarea minorilor la cursa mare. De asemenea, înscrierea pentru seniorii de la categoriile 60-69 ani, 70+ ani, este GRATUITĂ. În schimb, pentru celelalte categorii de concurs, taxa de înscriere este de 100 de lei (pentru cei care o achită până la data de 15 februarie), respectiv de 120 de lei (pentru cei care o achită ulterior, inclusiv în ziua concursului). Detaliile prinvind modalitățile de plată a taxei sunt, de asemenea, disponibile online, pe pagina web a evenimentului.

Grație sprijinului oferit de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani dar și de numeroși sponsori ai acestei ediții, premiile pentru câștigătorii ”Parângul Night Challange” sunt considerabile, însă cel mai important premiu îl constituie bucuria de a răspunde unei provocări de asemenea anvergură și aceea de a pretrece o zi de excepție și o noapte de vis împreună cu iubitorii Parângului.

Fotografii: Ahiva edițiilor precedente ”Parângul Night Challange”