O altă frumoasă inițiativă a lui Costel Avram, materializată de echipa lui Sebastian Bara, directorul Bibliotecii județene „Ovid Densușianu”, a adus miercuri, 26 iulie 2023 în Valea Jiului, expoziția de artă plastică „Credință, ie și natură” a distinselor doamne de la Clubul ”Curcubeu” din Deva, coordonat de bibliotecara Simona Locsei. Astfel, după succesul deosebit de care s-a bucurat expoziția de pictură cu tema „Credință, ie și natură în artă” organizată în luna iunie la Deva, a fost rândul iubitorilor de artă din Petroșani să se bucure de talentul, imaginația și creativitatea zecilor de artiști amatori, membri ai Clubului de arte plastice „Curcubeu” care și-au expus lucrările în foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” din Petroșani.
Vizitatorii au fost invitați să admire diverse lucrări realizate de membrii Clubului de arte plastice „Curcubeu”. Potrivit managerului Bibliotecii județene, Ioan Sebastian Bara, cursul organizat în cadrul clubului urmărește cultivarea talentului pentru pictură al oricărei persoane cu vârsta de peste 16 ani care simte o chemare spre artă, spre pictură, spre exteriorizarea sentimentelor cu ajutorul imaginii artistice. ”Toți cei care au dorit să se familiarizeze cu tehnici precum pictura în acuarelă, pictura în acrilic, pictura în ulei pe pânză, pictura pe sticlă și piatră și care vor să experimenteze desenul în creion, cărbune sau pastel au aflat în aceste cursuri modalitatea ideală de a-și pune în valoare talentul. Îndrumați cu competență, cursanții au realizat lucrări de mare sensibilitate, originale, cu valoare artistică, în care autorii lor și-au dat frâu liber imaginației, sentimentelor lăuntrice. Temele alese au fost variate, în concordanță cu personalitatea și inspirația fiecăruia, astfel că au rezultat lucrări cu vădite calități estetice, stilistice și artistice. De la peisaj la portret, de la alegorii la pictură abstractă, non figurativă, fiecare artist amator și-a pus amprenta personalității pe lucrarea realizată cu limbajul plastic propriu, adecvat personalității sale”, a declarat Ioan Sebastian Bara.
În fața unui public entuziast, iubitor de artă, au fost prezentate peste 100 de lucrări ale artiștilor plastici amatori: Lenuța Angalita, Valentina Anghel, Dorina Bîrz, Adriana Cincă, Mihaela Coadă, Georgeta Codreanu, Cornelia Comșa, Anca Crișan, Jimmy Cummings, Luminița Cummings, Victoria David, Nicoleta Deac, Aurelia Dumitru, Anca Hutter, Dana Ionescu, Mihaela Ionescu, Sorina Locotă, Cristina Lolea, Loredana Jeflea, Mariana Matache, Mihaela Mica, Lucia Mîrza, Carmen Muntean, Valer Nandra, Mihaela Paul, Stela Marinela Radu, Florina Roman, Angela Rotaru, Sonia Rotaru, Lenuța Rudenu, Camelia Rusu, Maria Sângerean, Angela Stănămirescu, Liliana Stolnicu, Nicolae Tandrău, Larisa Tiric, Delia Tomuș, Micaela Torok, Elisabeta Tritean. O bună parte dintre aceștia au ținut să fie prezenți, de altfel, la vernisaj, pentru a se bucura de întâlnirea cu publicului iubitor de artă din Valea Jiului.
Lucrările prezentate cu acest prilej aduc laolaltă o tematică generoasă, o triadă care a dat ocazia autorilor de a-și exprima liber sentimentele inspirate de noțiunile sub semnul cărora este organizată expoziția: credința sinceră, tradiția românească și dragostea pentru natura în veșnică schimbare și-au găsit un loc ideal pentru a bucura privirile celor care iubesc frumosul și doresc să petreacă clipe reconfortante în universul mereu tânăr al artei.
Despre emoția acestui eveniment au vorbit, în cadrul evenimentului, Ioan Sebastian Bara – directorul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva, Simona Locsei – coordonatorul Clubului de arte plastice ”Curcubeu” din Deva, Irina Bodea-Radu – directorul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani și jurnalistul Tiberiu Vințan.
Ambianța artistică, plină de farmec a expoziției a fost fericit întregită cu minunatele momente muzicale oferite de îndrăgitul cvartet de coarde „Cuore”, alcătuit din instrumentiștii, profesori de muzică, Bianca Pienariu, vioară, Radu Stan, vioară, Adrian Lazăr, violă, și Camelia Iakab, violoncel. Recitalul a întrunit aprecierea caldă a publicului care i-a răsplătit pe artiști cu îndelungi aplauze.
”Folosesc acest prilej pentru a mulțumi Consiliului Județean Hunedoara, domnului Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara, și domnului Costel Avram, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă bibliotecii noastre. Beneficiind de acest sprijin, reușim să organizăm activități de înaltă ținută, așa cum a fost și întâlnirea noastră de la Petroșani”, a mai spus Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene.
Expoziția rămâne deschisă pe parcursul acestei veri și va putea fi vizitată gratuit în perioada 26 iulie – 25 august 2023, în foaierul Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani.