Campus universitar modern și atractiv la Universitatea din Petroșani

Home Educație Campus universitar modern și atractiv la Universitatea din Petroșani
Campus universitar modern și atractiv la Universitatea din Petroșani

Este cunoscut și recunoscut faptul că Universitatea din Petroșani are unul dintre cele mai frumoase campusuri universitare din România.

Dincolo de cadrul natural de excepție de care dispune campusul universitar de la Petroșani, conducerea instituției de învățământ superior din Valea Jiului și-a propus ca acesta să devină și un spațiu cu utilități multiple pentru studenți, într-un cuvânt un smart-campus universitar.

În acest sens, în prezent se derulează aici o serie de proiecte de amenajare peisagistică, de modernizare a bazelor sportive, a clădirilor universitare, dar și un proiect care vizează facilitarea accesului la tehnologie informatică de înaltă calitate. Pentru implementare acestor proiecte, Universitatea din Petroșani a reușit să acceseze programe specifice finanțate din fonduri europene.

Un inedit proiect prin care zona verde din spatele clădirii Bibliotecii universitare urmează să fie pusă în valoare, prin transformarea ei într-un amfiteatru în aer liber, se află deja într-un stadiu avansat de execuție. ”Zona respectivă a fost terasată, au fost realizate alei pietonale, a fost canalizat micul pârâu care curge pe acolo și au fost toaletați arborii. Tot în cadrul acestui proiect s-au realizat ziduri de sprijin din piatră, aleile urmează să fie pavate și se vor monta bănci și alte elemente de mobilier specific parcurilor. Avem de asemenea în vedere realizarea unui iluminat ecologic. Vrem să pune această zonă din spatele Bibliotecii la dispoziția studenților noștri și ne propunem chiar ca în acest amfiteatru să putem derula chiar unele activități în aer liber cu studenții”, spune prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

Lucrările la amenajarea peisagistică a acestui amfiteatru verde se vor finaliza în această toamnă, însă rectorul Universității din Petroșani speră ca, într-un timp cât mai scurt, întregul campus al Universității din Petroșani să devină unul smart. ”Acest proiect pentru amenajarea peisagistică a campusului universitar este integrat într-o viziune mai amplă pe care o avem în vedere pe modelul altor universități partenere, din Occident. Ne propunem că realizăm, într-un viitor cât mai apropiat un Smart-Campus, lucru care presupune înlocuirea sistemului de iluminat, introducerea de generatoare de energie fotovoltaice, facilitarea accesului la internet peste tot și, bineînțeles, acces la toate bazele de date la care au nevoie studenții”, a mai precizat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, Rectorul Universității din Petroșani.

Întregul proiect de reamenajare a campusului universitar de la Petroșani pe acest principiu este evaluat undeva la 5 până la 10 milioane de euro, bani pe care instituția de învățământ superior din Valea Jiului vrea să-i atragă din fonduri europene. Până atunci, deja au fost făcuți câțiva pași înainte, prin amplasarea în campusul universitar a unor tablete smart pe care sunt afișate informații privind activitatea universitară.

În paralel, se derulează și alte programe care vizează modernizarea bazei sportive Știința Petroșani, parte din campusul universitar, a fost modernizată întreaga infrastructură a corpului nou al Universității, este în derulare un proiect privind digitalizarea și un altul privind dotarea cu echipamente de ultimă generație a laboratoarelor și atelierelor din cadrul instituției.