Unul dintre cele mai importante evenimente din România destinate programelor regionale finanțate prin fonduri europene a fost găzduit în aceste zile de Timișoara. Este vorba de „Evaluarea Anuală a Performanței Programelor Regionale”, eveniment organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest.
Mai mulți reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ai Ministerului de Finanțe, ai Autorității de Audit, precum și ai celor opt Agenții pentru Dezvoltare Regională din România au dezbătut la Timișoara modul de implementare a programelor regionale, în contextul în care, în premieră, ADR-urile din România sunt autorități de management pentru acestea.
Delegația de la Bruxelles a fost condusă de Sofia Alves, director DG Regio pentru Politici urbane și coeziune, care a apreciat faptul că România se numără printre țările din Europa care au optat pentru implementarea programelor la nivel regional, conform specificului fiecărei regiuni în parte.
„Este foarte important că acest nou sistem, prin care programele regionale sunt implementate direct de Agențiile pentru Dezvoltare Regională, a fost adoptat și în România, pentru că agențiile cunosc cel mai bine specificul regiunilor, cunosc cel mai bine nevoile locuitorilor de aici și, în felul acesta, pot lua cele mai bune decizii cu privire la proiectele care merită investiții prin fonduri europene”, a declarat Sofia Alves.
Reprezentanții Comisiei Europene au fost prezenți și la întrunirea Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, unde au fost informați cu privire la stadiul apelurilor de proiecte lansate și în pregătire; dar și la inaugurarea unuia dintre obiectivele de infrastructură educațională finanțat prin Regio-POR – sediul de pe strada Paris al Universității de Vest.
Delegația prezentă la Timișoara a profitat și de statutul de Capitală Europeană a Culturii și a vizitat expoziția Expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale”, de la Muzeul de Artă; dar și Domul Greco-Catolic, restaurat printr-un proiect Regio-POR; și a făcut un tur ghidat al orașului, cu un tramvai achiziționat prin același program de finanțare europeană.
„A fost o onoare pentru noi să organizăm această vizită la cel mai înalt nivel. Este pentru prima oară când are loc acest eveniment ce va avea un caracter anual și mă bucură faptul că Regiunea Vest este cea care l-a găzduit cu succes. Pentru noi, evenimentul a fost extrem de important și pentru că ne-a ajutat să creionăm și mai bine direcțiile pe care le vom urma prin Programul Regional Vest”, a concluzionat Sorin Maxim, directorul ADR Vest.