Nu mai puțin de 130 de alergători montani s-au încumetat să înfrunte telescaunul din Parâng, întrr-una dintre cele mai spectaculoase, ofertante dar, în egală măsură, dificile competiții sportive organizate în România: Red Bull Outrun The Lift.
Evenimentul, ajuns la cea de-a VII-a ediție a fost organizat de același valoros sportiv Toma Coconea, în dorința sa de a promova stațiunea turistică Parâng din municipiul Petroșani.
Concursul este o provocare pentru cei mai valoroși atleți din România, fiind o cursă de anduranță, contratimp. Mai exact, sportivii trebuie să parcurgă 2,5km, cu o diferență de altitudine de 615m, în sub 25 de minute, pentru a ajunge la Finish înaintea telescaunului vechi care pleacă de la baza stațiunii, pe Valea Maleia, până în mijlocul satului de vacanță din zona de altitudine a stațiunii.
Până acum, în cei 6 ani de competiție, doar 20 alergători au reușit! Anul acesta, alți 6 sportivi au reușit această performanță, ce-i drept unii dintre aceștia recidivând după succesul de la edițiile precedente. Performerii anului 2023 sunt: Andrzej Dlugosz (cu un timp de 22:28 min.), Istvan Gyorgy Szabolcs (cu un timp de 23:21 min.), Viorel Palici (cu un timp de 23:51 min.), Ilie Iloiu (cu un timp de 24:00 min.), Cristian Han (cu un timp de 24:21 min.) și Iacob Boboc (cu un timp de 24:23 min.).
De remarcat este faptul că, nici la ediția din acest an nu a fost doborât recordul competiției, stabilit în 2018 de atletul Gyorgy Szabolcs Istvan, care a a scos cel mai bun timp de până acum, respectiv: 20 de minute și 26 secunde.
Felicitări, învingătorilor dar și tuturor curajoșilor participanți! Felicitări, Toma Coconea, pentru inițiativa și buna organizare a acestei competiții care pune Parângul pe harta marilor evenimente sportive din țara noastră.
Foto: Attila Szabo