Dezbaterile din Parlamentul României pe tema proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 798/2023 prin care Guvernul a acordat sprijinul necesar înființării și punerii în funcțiune a noului Complex Energetic Valea Jiului au generat o serie de luări de cuvânt pro și contra pachetului legislativ menționat.
În discuțiile de la Senat, senatorul Cristian Resmeriță a reamintit faptul că mulți politicieni dezvoltă, în jurul subiectelor legate de Valea Jiului și în special al celor legate de minerit, o demagogie ieftină. ”Ceea ce este foarte interesant este că la intervale de timp se discută mereu despre Valea Jiului. Iarăși este foarte interesant că cei care discută despre Valea Jiului sunt de peste tot, numai nu din Valea Jiului. Spre deosebire de restul colegilor, eu sunt de acolo. Eu vreau să clarific niște lucruri și îmi pare rău să asist la o astfel de discuție, în care se pune sub semnul îndoielii sprijinul pe care Guvernul condus de Marcel Ciolacu îl acordă acestei regiuni”, spune cxristian Resmeriță.
În calitate de parlamentar al județului Hunedoara, senatorul Cristian Resmeriță a ținut să denunțe demagogia politică a unor politicieni, în special din cadrul USR și AUR, pe acest subiect. ”Eu nu vorbesc din filme, așa cum vorbesc alții. Vreau să vă spun că actuala guvernare PSD-PNL a făcut un lucru foarte bun și ne-a salvat de la închidere. Această ordonanță salvează Valea Jiului. Despre înființarea acestui complex se discută de vreo 5 ani de zile. A fost însă nevoie ca prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele PSD, să vină în Valea Jiului pentru ca, după numai 3 zile, să aibă loc ședința de Guvern în care a fost emisă această Ordonanță de Urgență care este, practic actul de înființare a Complexului Energetic Valea Jiului. Dragi colegi de la USR, vă reamintesc că în 2016, domnul Cioloș, care era prim-ministru la vremea respectivă, a venit în Valea Jiului. Eu eram atunci primar chiar în municipiul Lupeni, unde este una din minele despre care se discută astăzi și ne-a spus atunci domnul Cioloș că în septembrie 2017, Mina Lupeni și Mina Lonea trebuie să fie închise. Ne-am opus atunci și urmare a demersurilor noastre am salvat de la închidere cele două mine”, a evidențiat senatorul Cristian Resmeriță.
Acesta a reamintit că, în urmă cu mai bine de un an, atunci când PSD a depus un amendament la Legea decarbonării, reprezentanții AUR care clamau susținerea funcționării termocentralelor și a minelor de cărbune din Valea Jiului, au votat împotriva acestui amendament. ”În urmă cu aproximativ un an de zile, Comisia Economică din Senat și Comisia de energie, prin Radu Oprea și Daniel Zamfir, au fost atunci în Valea Jiului și am avut niște întâlniri cu oamenii, cu sindicatele de acolo și practic de acum un an de zile, au demarat discuțiile foarte serioase pentru înființarea acestui Complex Energetic Valea Jiului. Tot atunci am inițiat, împreună cu cei doi colegi senatori social-democrați un amendament la o lege a decarbonării care prevedea ca Termocentrala Paroșeni să nu fie închisă. Cei de la AUR au votat însă decisiv împotriva acestui amendament după ce, cu doar o lună de zile înainte, făceau miting la Mintia, chipurile ca să nu se închidă termocentrala”, a arătat senatorul PSD, Cristian Resmeriță.
În opinia acestuia, atunci când vine vorba despre susținerea industriei miniere și energetice din Valea Jiului, parlamentarii ar trebui să renunțe la demagogie, la politicianism și să demonstreze că pot fi la fel de demni precum sunt minerii și energeticienii. Așa cum actuala Coaliție politică a făcut-o, prin salvarea Văii Jiului, odată cu înființarea noului Complex Energetic Valea Jiului. Și încă o dată, prin aprobarea în Parlament, cu majoritatea de voturi necesară, a OUG nr. 798/2023. Doar senatorii AUR și senatoarea Diana Șoșoacă au votat împotrivă.